23 November 2024
mun. Chișinău

Salvat de la moarte cu un transplant făcut în ultimul moment

În premieră, un pacient diagnosticat cu hepatită toxică acută, care se zbătea între viață și moarte, a fost supus cu succes unui transplant de ficat. Intervenția a avut loc săptămâna trecută și a fost realizată de o echipă de chirurgi ai Spitalului Clinic Republican, condusă de profesorul universitar Adrian Hotineanu. Specialiștii de la chirurgia hepatobiliopancreatică au preluat ficatul de la un donator, aflat în moarte cerebrală, și l-au transplantat unui bărbat de 36 de ani.

Potrivit chirurgilor SCR, șansele de vindecare a pacientului erau foarte mici, boala progresa rapid, iar transplantul de ficat era limitat la două-trei zile. Asta în condițiile în care un ficat compatibil de la un donator poate apărea o dată la un an sau chiar doi.

Foto: Andrian Hotineanu

Acum starea pacientului este cu dinamică pozitivă, iar viața bărbatului este în afara oricărui pericol. „La Spitalul Clinic Republican, până în prezent, au fost realizate 28 de transplanturi hepatice. Toate au fost efectuate la pacienți cu boli hepatice cronice, de care sufereau de mai mulți ani, iar maladia atinsese deja stadiul final. Acești pacienți au fost investigați suplimentar, incluși în lista de așteptare și programați pentru un eventual transplant hepatic, spre deosebire de acest caz, când decizia de a efectua un transplant hepatic acestui pacient a fost luată în câteva minute, în condiții de urgență majoră”, a declarat profesorul Adrian Hotineanu.

De asemenea, tehnica utilizată în astfel de cazuri este una mai complicată. „Realizarea transplantului de ficat la pacienți cu insuficiență hepatica acută este cu mult mai complicată decât a efectua transplantul la pacienți cirotici, din punct de vedere a tehnicii chirurgicale, ficatul fiind de volum mare cu compresia severă a viscerelor și mai ales a vaselor adiacente”, a precizat chirurgul Serghei Burgoci.

În acest an, în Republica Moldova au fost disponibili doar opt donatori, al căror ficat a fost posibil pentru a fi transplantat. Potrivit specialiștilor de la SCR, în pofida succeselor și progreselor în domeniul transplantului de ficat, deficitul critic de donatori de organe aflați în moarte cerebrală reprezintă în continuare un obstacol pentru tratarea acestor maladii.

Primul transplant de ficat de la noi din țară a fost efectuat la începutul anului 2013, la Spitalul Clinic Republican.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *