4 December 2024
mun. Chișinău

Crește numărul bolnavilor cu infecții respiratorii

114 oameni s-au îmbolnăvit de gripă, săptămâna trecută. În același timp, peste 2800 au făcut pneumonii și bronșite. În total, 11.769 de moldoveni au contractat diferite infecții respiratorii în perioada 12-18 decembrie 2016, cu 34,4 la sută mai mulți față de acum două săptămâni.

Potrivit Centrului Național de Sănătate Publică, dintre cei 2867 de bolnavi cu bronșite și pneumonii, 36,3 la sută au fost internați. În același timp, în spitale au ajuns 34,4 la sută dintre cei 11 769, care au făcut infecții respiratorii ale căilor superioare. Vorbim aici despre rinite, sinuzite, otite, faringite, amigdalite și laringite.

Astfel, pragul epidemic a fost puțin depășit săptămâna trecută și este de 331,2 la 100 de mii de populație. Republica Moldova nu este singura țară unde a crescut numărul de cazuri de infecții respiratorii. Fenomenul a fost înregistrat în Armenia, Austria, Finlanda, Franța, Muntenegru, Olanda, Portugalia, Irlanda și Ucraina.

Cel mai răspândit virus gripal, în acest sezon, este AH3N2. Această tulpină se manifestă prin simptome mai ușoare, spre deosebire de AH1N1, care a predominat în sezonul rece 2015-2016. Bolnavii suportă mai ușor boala și se reabilitează mai repede.

Pragul epidemic a fost depășit cu o lună mai devreme, față de anii precedenți. Dar asta nu înseamnă că ne confruntăm cu o situație gravă. Este un fenomen firesc, care se înregistrează anual. Față de anii ’80, numărul cazurilor de infecții respiratorii ale căilor respiratorii superioare și inferioare este mult mai mic. De exemplu, în acea perioadă se îmbolnăveau până la 600 de mii de persoane pe parcursul sezonului rece. În prezent, noi avem un sistem modern de supraveghere a situației prin infecții respiratorii, inclusiv gripă, care ne permite să evităm răspândirea acestor maladii”, a declarat pentru emedicina.md Ştefan Gheorghiţă, șeful Centrului de control și supraveghere a infecțiilor nosocomiale.

Așa cum virusul care provoacă infecții respiratorii ale căilor superioare și inferioare se răspândește ușor pe calea aerului, oricine se poate îmbolnăvi. Pentru a evita asemenea situații, trebuie luate măsuri de precauție în fiecare zi.

Consumul fructelor, legumelor și a alimentelor bogate în calorii va ajuta organismul să lupte împotriva virusurilor. De asemenea, acasă sau în instituții publice trebuie frecvent aerisite încăperile și dezinfectate suprafețele. În cazul apariției simptomelor asemănătoare gripei, este necesar de a solicita vizita medicului la domiciliu. Deplasarea la centrele medicilor de familie sau la centrele de sănătate nu este recomandată. Bolnavul riscă să transmită virusul gripal altor persoane, din transportul public sau din cadrul instituției medicale”, a precizat Ştefan Gheorghiţă. 

Campania de vaccinare împotriva gripei a început în data de 15 decembrie. Până în prezent, au fost imunizate aproape jumătate dintre persoanele din grupul de risc. Cea mai mare rată a vaccinării este în Strășeni – 41,5%, municipiul Chișinău 41%, Soroca 33,7%, Ungheni 31%, Cahul 26% și Anenii Noi 25%. Organizația Mondială a Sănătății a donat țării noastre 200 de mii de doze de vaccin antigripal.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *