Aproape 86 la sută dintre moldoveni vor avea și de acum încolo acces la servicii medicale gratuite și tratamente compensate, iar cealaltă 14 la sută din populație este încurajată de autorități să-și cumpere poliță de asigurare medicală, pentru a beneficia de aceste privilegii. Precizarea vine din partea Ministerului Sănătății, care amintește că noile tarife pentru serviciile medicale nu vor afecta cetățenii care dețin asigurare de sănătate.
Potrivit unui comunicat de presă emis de instituție, speculațiile lansate în spațiul public potrivit cărora modificările vor limita accesul oamenilor, mai ales al celor cu venituri mici, la servicii medicale sunt neîntemeiate și false. Asta pentru că aceste persoane sunt asigurate de către Guvern. Pentru a primi poliță din partea statului, cetățenii trebuie să aibă oficial statut de șomer sau de beneficiar de ajutoare sociale. „Guvernul achită costul polițelor medicale pentru 15 categorii de cetățeni: preșcolari, elevi, studenți, rezidenți, doctoranzi, gravide, lăuze, persoane cu nevoi speciale, persoane cu statut de șomer, mame cu patru sau mai mulți copii și beneficiari de ajutoare sociale”, menționează Ministerul Sănătății.
Drept urmare, pentru acești oameni accesul la sănătate va fi un drept garantat, nu un lux. Mai mult, datorită tarifelor majorate, ei vor beneficia de servicii medicale și tratamente mult mai calitative. În acest sens, autoritățile explică faptul că ajustarea prețurilor trebuie făcută o dată la doi ani, pentru a asigura buna funcționare a sistemului.
Este o practică legală, valabilă pentru întreaga lume. „Această măsură permite ca, anual, să fie implementate metode noi de diagnostic și tratament, care oferă posibilitatea medicilor să identifice rapid și cu precizie boala și să aplice terapia potrivită”, explică Ministerul Sănătății.
Totuși, în țara noastră, aceste tarife au fost modificate ultima oară acum șase ani, perioadă în care spitalele publice au fost dotate cu echipamente medicale performante. Utilizarea acestor noi tehnologii, în special în instituțiile republicane, unde sunt tratate cele mai grave cazuri, este costisitoare, iar din această cauză spitalele nu puteau să presteze servicii de înaltă performanță.
În concluzie, Ministerul Sănătății precizează că este deschis la dialog pe marginea acestui subiect, dar respinge categoric orice acțiuni care au caracter electoral și le consideră incorecte, menite să inducă oamenii în eroare.
Amintim că, recent, prețul serviciilor în instituțiile medicale de stat a fost modificat, în urma aprobării de către Guvern al noului catalog al serviciilor unice. Astfel, cele mai multe servicii acordate persoanelor neasigurate s-au scumpit, iar prețul unora a scăzut.
Polița de asigurare medicală pentru 2017 poate fi cumpărată de la agențiile teritoriale ale Companiei Naționale de Asigurări în Medicină. Până în data de 31 martie, aceasta poate fi luată cu reduceri de până la 75% din prețul total de 4056 de lei, care a rămas neschimbat de anul trecut.