Activau într-o încăpere mică fără apă și grupuri sanitare. De asemenea, mâncau, se odihneau și recepționau apelurile de la bolnavi în aceeași încăpere. În astfel de condiții au muncit ani în șir angajații Substației de Asistență Medicală Urgentă (SAMU) din orașul Cantemir. Problema condițiilor proaste de muncă a luat sfârșit acum câteva zile, după ce aceștia s-au mutat într-un sediu nou.
Melania Profir este felcer în cadrul SAMU Cantemir. Femeia povestește că vechea încăpere nici măcar nu era încălzită pe timp de iarnă. Când îngheța de-a binelea, urca în ambulanță pentru a se încălzi. Astfel procedau toți colegii pe timp de ger.
„Tare greu a mai fost. Apă la robinet aveam doar dimineața și seara. Aduceam apă de la cea mai apropiată fântână și o adunam într-un butoi. Toaleta era în curte, iar la un duș nici nu puteam visa”, a povestit pentru emedicina.md Melania Profir.
Din cauza frigului din vechea încăpere, unii angajați s-au îmbolnăvit.
„Mă dor acum tare articulațiile. Din această cauză am acceptat să lucrez dispecer. Când am intrat în noul sediu și am văzut ce condiții există, tare m-am bucurat. E curat, e cald, avem condiții bune de lucru și de odihnă”, a spus dispecerul Maria Stavila.
Acum, SAMU Cantemir are grupuri sanitare, săli de odihnă pentru angajați, sufragerie, farmacie și spațiu amenajat pentru examinarea bolnavilor. Construcția și dotarea sediului a costat aproape un milion jumătate de lei. Banii au fost alocați de Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească.
„Modernizarea serviciului medical de urgență este una dintre prioritățile Ministerului Sănătății. În acest context, ne-am propus, pe lângă majorarea salariilor și dotarea cu echipament medical, să creăm condiții bune de muncă pentru angajații Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească. Datorită economiilor pe care le facem în sistemul de sănătate, reușim să atingem treptat aceste priorități. Substația de Asistență Medicală Urgentă din Cantemir, care a fost modernizată recent, este un exemplu în acest sens”, a declarat ministrul Sănătății Ruxanda Glavan, în cadrul evenimentului de inaugurare a SAMU Cantemir.
SAMU Cantemir recepționează, anual, aproximativ 18 mii de solicitări. Instituția are șase echipe medicale și șapte ambulanțe.