Medicina din Moldova progresează tot mai mult. O operație neurochirurgicală minim invazivă fost efectuată în premieră la Spitalul Clinic Republican. Este vorba despre un nou tip de intervenție endovasculară, numită embolizarea cu Onyx.
Potrivit scr.md, operația a fost efectuată unui pacient în vârstă de 63 de ani, care a fost internat cu dureri persistente la nivelul jumătății drepte a feței, zgomote permanente în ambele urechi și contracții clonice la nivelul hemifeței stângi. Investigațiile medicale au scos la iveală că bolnavul avea o fistulă arterio-venoasă la nivelul bazei craniului.
Este vorba despre o malformație vasculară, care a apărut în urma unui traumatism pe care bărbatul l-a suferit în urmă cu 25 de ani. Acest lucru presupune o comunicare anormală între artere și vene. Adică, sângele nu mai trecea prin arteră ca să ajungă în creier cu oxigen și apoi să revină pe venă înapoi, ci trecea printr-un vas anormal direct în venă. Prin urmare, creierul nu era alimentat corespunzător și exista riscul ruperii vasului anormal, adică viața pacientului era în pericol și cauza unui posibil accident vascular. De asemenea, bolnavii cu fistule arterio-venoase a vaselor precerebrale și cerebrale suferă de dureri de cap și de ochi, dereglări cognitive, afectarea nervilor cranieni.
Pentru a lichida acest conflict între vene și artere, medicii de la Spitalul Clinic Republican au recurs la o intervenție minim invazivă, adică nu a fost nevoie de deschiderea craniului și creierul a rămas intact.
Embolizarea endovasculară a fost efectuată printr-o puncție a arterei femurale, la nivelul piciorului, iar cu ajutorul unor tuburi intravasculare (catetere și microcatetere) a fost introdus agentul embolic la nivelul fistulei arterio-venoase până la ocluzia sa, pentru restabilirea circulației normale a sângelui. În acest caz, agentul embolic a fost lichidul Onyx, un fel de lipici care se solidifică atunci când intră în contact cu sângele pacientului. Această substanță intră în vasul anormal și îl umple, apoi se solidifică și sângele își reia circulația normală.
Tratamentul endovascular a fost efectuat în două etape, care au fost realizate într-un interval aproximativ de o lună. În proces au fost implicați un neurochirurg-intervenționist, un cardiolog-intervenționist și un neuro-anesteziolog. Toate obiectivele propuse înainte de operație au fost realizate cu succes. Starea pacientului s-a îmbunătățit după intervenție, iar durerile nevralgice s-au diminuat. Bărbatul a fost externat în scurt timp după operație.
Chiar dacă această operație este mai scumpă, pentru că echipamentele și consumabilele sunt costisitoare, totuși este mult mai puțin traumatic, iar riscul este estimat între 3% și 5%. Pentru că este vorba despre o intervenție minim invazivă, pacientul se trezește fără plagă sau cicatrice, iar creierul nu îi este atins. Spitalul Clinic Republican dispune de o sală de operații Hybrid, dotată cu un angiograf monoplanar performant, care permite realizarea investigațiilor diagnostice și intervențiilor endovasculare în cazul maladiilor neurovasculare.