Bărbatul care a ajuns ieri la Institutul de Medicină Urgentă în stare de comă, după ce s-a scufundat într-o piscină din Capitală, a început să-şi revină. Totuşi, pacientul va rămâne, deocamdată, conectat la aparatul de respiraţie artificială, măsură revendicată de procedurile medicale care-i sunt aplicate. Declaraţia a fost făcută pentru emedicina.md de către vicedirectorul medical al instituţiei, Andrei Uncuţă.
“Apa inhalată i-a afectat puternic sistemul nervos, pulmonar şi renal. Din fericire, starea de sănătate a pacientului se îmbunătăţeşte. El reacţionează la procedurile medicale. Rudele au solicitat însă transferul bărbatului într-o clinică de peste hotare, chiar dacă aici avem toate condiţiile necesare pentru reabilitarea lui. Oricum, nu ne putem opune doleanţei familiei”, a declarat Andrei Uncuţă.
Bărbatul a fost internat în stare de hipoxie, provocată de insuficienţa de oxigen în organism. Hipoxia afectează toate organele. Totuşi, cel mai mult au de suferit creierul şi plămânii.
“Pacientul are edem pulmonar, afecţiune cauzată de excesul de lichid în plămâni. Această patologie nu permite sistemului respirator să funcţioneze”, a explicat pentru emedicina.md doctorul Sergiu Sandu.
Medicii afirmă că pacienţii cu un asemenea diagnostic supravieţuiesc. Bolnavii pot avea însă unele probleme de sănătate, pe parcursul vieţii.
“În primul rând, există riscul ca aceste persoane să sufere de tulburări neurologice. De asemenea, după tratamentul edemului pulmonar rămân cicatrice, care nu permit sângelui să circule normal prin plămâni. Dar aşa cum pacientul este tânăr, aceste riscuri sunt minime”, a precizat medicul Sergiu Sandu.
Potrivit Serviciului Situaţiilor Excepţionale, 32 de persoane s-au înecat de la începutul lunii martie.