23 November 2024
mun. Chișinău

Tratament revoluționar pentru bolnavii de astm bronşic acut

0807-AsthmaUn medicament revoluționar, care le oferă bolnavilor de astm bronşic acut o viață normală, a fost elaborat de savanții de la Universitatea Leicester, din Marea Britanie. Preparatul a fost testat în cadrul unui studiu clinic, iar rezultatele obținute sunt promițătoare. În Republica Moldova, aproximativ zece la sută dintre bolnavi ar avea nevoie de acest medicament. Astmul bronşic acut este o maladie provocată de inflamația bronhiilor.

Fevipiprant

Potrivit BBC, studiul clinic a fost realizat de profesori de la Universitatea Leicester. În cercetare au fost implicați 60 de bolnavi de astm bronşic acut. Jumătate dintre ei au administrat, în decurs de trei luni, adițional tratamentului de bază, preparatul Fevipiprant, iar ceilalți au urmat medicația obișnuită. Cercetătorii au descoperit mai puține celule sangvine inflamatorii în sputa și căile respiratorii ale bolnavilor care au luat medicamentul. În același timp, starea pacienților s-a îmbunătățit considerabil. Tusea și-a pierdut din intensitate, iar respirația a devenit ușoară. Cercetătorii urmează să stabilească, în studiile ulterioare, dacă preparatul Fevipiprant va putea atenua simptomele pacienților în viața de zi cu zi.

Specialiștii moldoveni spun că preparatul dezvoltat de cercetătorii britanici ar fi de folos pentru zece la sută dintre bolnavii de astm din țara noastră. Noul tratament nu va putea fi aplicat însă în curând în Moldova.

Doina Rusu
Foto: Doina Rusu

Noul medicament este testat în cadrul unui studiu clinic. Acesta are la bază molecule noi și oferă mai multe șanse bolnavilor cu astm dificil. Cercetările vor mai dura, deoarece savanții trebuie să studieze, pe termen de lungă durată, efectele pozitive, reacțiile adverse, dar și proprietatea preparatului de a influența rata mortalității. Va contribui la salvarea mai multor vieți și la îmbunătățirea calității vieții sau nu? În cadrul unui studiu clinic toate aceste chestiuni trebuie elucidate. De rezultatele obținute depinde dacă noul medicament va fi aprobat la nivel european. Abia după aceea putem discuta despre introducerea acestuia în protocoalele naționale. Dar preparatul pare să fie promițător”, a declarat pentru e-medicina pneumologul Doina Rusu.

În țara noastră, persoanele care suferă de astm bronşic acut urmează tratamente pe bază de corticoizi, niște hormoni care reduc procesul inflamator. Prin urmare, ramificațiile traheii se dilată și aerul pătrunde mai ușor în plămâni.

Chiar dacă tratamentul oferă rezultate bune, noi ne dorim să aplicăm  remedii moderne, care ar îmbunătăți calitatea vieții bolnavilor. Acest lucru este greu de realizat, deoarece în țară nu există centre de cercetări clinice în domeniul pneumologiei. Asta ne-ar permite să dezvoltăm noi medicații pentru tratarea astmului bronşic”, a precizat Doina Rusu.

În Republica Moldova numărul bolnavilor de astm bronşic este în creștere. Anul trecut, la evidența medicilor se aflau 8465 de pacienți, cu 130 mai mulți față de 2014. Statisticile mai arată că boala afectează tot mai mulți copii. În prezent, peste 1700 de minori sunt dependenți de tratamente. Medicii admit însă că numărul real al bolnavilor este de cel puțin două ori mai mare.

Astmul este o boală care afectează bronhiile. Maladia este declanșată de factori genetici, aerul poluat, fumul de țigară, stres și infecții ale căilor respiratorii.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *