19 May 2024
mun. Chișinău

Meniu nou în școli și grădinițe

food2Alimentația  în școlile și grădinițele din țară va fi pregătită în baza noului meniu,  din data de 1 septembrie. Ministerul Sănătății a aprobat joi, 11 august, Regulamentul cu privire la regimul alimentar sănătos și activitatea fizică în instituțiile de învățământ. Documentul a fost elaborat de Ministerul Sănătății, în comun cu experți ai Organizației Mondiale a Sănătății și părinți. Acesta va intra în vigoare imediat după publicarea în Monitorul Oficial.

Ruxanda Glavan
Foto: Ruxanda Glavan

Ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan, a dispus monitorizarea implementării meniului în lunile septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie. În acest scop, până la intrarea în vigoare a regulamentului, Ministerul Sănătății va elabora un plan de acțiuni, menit să asigure aplicarea eficientă a măsurilor prevăzute.

Noul regim alimentar include multe fructe și legume,  salate proaspete, compoturi din fructe uscate, produse integrale, lactate, carne și pește. De asemenea, au fost aprobate, în premieră, meniuri pentru copiii bolnavi și obezi. La propunerea părinților, în alimentația din școli și grădinițe au fost introduse nucile, semințele și varza de mare. În același timp, regulamentul prevede mai multe ore de educație fizică, atât în procesul de instruire, cât și în cadrul activităților extrașcolare.

foodTotuși, unele propuneri ale părinților nu au fost, deocamdată, acceptate. Mai exact, ei au solicitat să fie redusă cantitatea de carne și pește, pentru că ar oferi copiilor un surplus de proteine de origine animală. De asemenea, părinții au optat pentru porții mai mici de cașcaval, deoarece nu sunt siguri de calitatea produsului.

Printre alte solicitări se regăsesc excluderea din alimentație a drojdiilor, înlocuirea produselor rafinate cu cele integrale și introducerea în meniu a roșiilor în suc propriu.

Potrivit ministrului Sănătății, Ruxanda Glavan, aceste propuneri vor fi discutate la începutul anului 2017, în cadrul unei noi întruniri dintre autorități, experți și părinți.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *