23 November 2024
mun. Chișinău

Ministerul Sănătății se ține de cuvânt: Prețul medicamentelor va scădea

sertare-specializate-farmacii-mobilierTaxa pentru autorizarea preparatelor farmaceutice și dispozitivelor medicale de către agenții economici va scădea cu 25 la sută. O decizie în acest sens a fost luatănde cabinetul de miniștri în cadrul ședinței de miercuri a executivului. Datorită hotărârii Guvernului, inevitabil, vor fi reduse și prețurile pentru medicamente. Potrivit Ministerului Sănătății, decizia vine în urma simplificării procedurii de autorizare a medicamentelor inițiată de executiv.

Ruxanda Glavan
Foto: Ruxanda Glavan

Scopul nostru este de a spori accesul pe piață a medicamentelor și dispozitivelor medicale calitative sigure. Vrem să creăm condiții favorabile pentru agenții economici, inclusiv prin diminuarea tarifelor achitate de către companii. Indirect, impactul diminuării acestor taxe va duce la scăderea prețului final achitat de consumatori, fie că este vorba de instituție publică sau de persoană fizică”, a declarat ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan, în cadrul ședinței Guvernului din 5 septembrie.

Potrivit demnitarului, proiectul de hotărâre a fost avizat de Ministerul Finanțelor, cel al Justiției, de Agenția Medicamentului și Centrul Național Anticorupție.

În luna septembrie, Guvernul a aprobat o serie de modificări la procedura de compensare a medicamentelor pentru a spori accesul populației la preparate compensate, precum și pentru a îmbunătăți indicatorii de sănătate a oamenilor.

Tot luna trecută, premierul Pavel Filip a convocat reprezentanții instituțiilor responsabile de implementarea Planului de acțiuni pentru soluționarea problemelor în domeniul farmaceutic.

Întrevederea a avut loc, după ce s-a stabilit că pe piață lipsesc aproximativ 60 de denumiri de preparate, 32 dintre care nu au analogi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *