Companiile care livrează alimente instituțiilor publice trebuie să fie închise în cazul în care comit repetat abateri de la legislație. De asemenea, trebuie să existe o lege aparte privind colectarea, păstrarea și livrarea produselor către instituții. Acestea sunt doar câteva dintre propunerile enunțate în cadrul celei mai recente ședințe a Comisiei speciale a Parlamentului pentru eficientizarea legislației privind alimentația copiilor în școli și grădinițe.
La întâlnirea din 27 ianuarie a deputaților cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor și cei ai Agenției pentru Achiziții Publice s-a stabilit că, săptămâna viitoare, comisia va veni cu primele proiecte privind modificarea legislației în acest domeniu.
Potrivit membrului comisiei, deputatul PL, Lilian Carp, în scandalul produselor alterate din grădinițe și școli, apărut toamna trecută, doar o singură companie care livra alimente instituțiilor a fost inclusă în așa-zisa listă neagră. Este vorba despre firma „Sanex Comerț SRL”. Parlamentarul s-a arătat nemulțumiți că, deși compania a fost avertizată în repetate rânduri, sancțiunea a fost aplicată abia la sfârșitul anului trecut. „În 2015, doar în sectorul Botanica al Capitalei, firma a fost avertizată de ANSA de 11 ori în privința abaterilor admise. S-au trimis sesizări către Direcția Educație Botanica, însă Agenția pentru Achiziții Publice a fost informată despre asta doar la sfârșitul anului trecut. Compania a fost inclusă în lista neagră de interdicții doar în data de 27 decembrie 2016. Este inadmisibil! Trebuie de venit cu propuneri privind modificarea legislație, astfel încât să putem opri acești fraieri, care fac afaceri pe seama alimentației copiilor. Trebuie de propus ca, în cazul în care firma care livrează produse a încălcat de două sau trei ori legea, autoritățile să aibă dreptul să sisteze activitatea companiei pe o perioadă, de exemplu, de doi sau trei ani”, a declarat deputatul liberal Lilian Carp.
Potrivit directorului adjunct ANSA, Ion Toma, de la inițierea dosarului produselor alterate, instituția a organizat controale la doi agenți economici, inclusiv la compania „Sanex Comerț SRL”. „Am luat 80 de probe, dintre care 10 au fost neconforme. Erau semne vizibile de alterare a produselor, care nu aveau nici indicii de calitate. O cauză care a dus la situația respectivă este și modul de organizare a licitațiilor pentru livrarea produselor, domeniu care urgent trebuie revizuit. Au fost făcute controale și la toate grădinițele și școlile din Chișinău și din raioane. Au fost stabilite încălcări de ordin sanitar-tehnic, au fost depistate produse cu termenul de valabilitate expirat. Blocurile alimentare sunt dotate cu utilaje vechi, din anii ’60 și ’70 ai secolului trecut. Starea tehnică a aparatelor fiind proastă. Au fost recepționate produse care nu au acte de proveniență”, a declarat directorul adjunct al ANSA, Ion Toma.
Și reprezentanții Centrului de Sănătate Publică al Capitalei au organizat controale la toate cele 169 de instituții preșcolare din Chișinău, inclusiv la nouă grădinițe private. În urma evaluării meniului s-a atestat fenomenul alimentației neechilibrate a copiilor. Norma admisibilă pentru cantitatea de pâine și paste făinoase a fost depășită cu peste 20 la sută, la leguminoase – cu peste 90 de procente, iar la crupe – cu 36 la sută. Pe de altă parte, nu a fost îndeplinită norma pentru cartofi, fructe proaspete, unt, lapte, carne și pește.
La nivel tehnic, CSP Chișinău a constatat că în instituții lipsește utilajul necesar pentru prepararea bucatelor la aburi și a supelor-creme, în depozitele instituțiilor preșcolare lipsesc specialiștii în domeniul comerțului, iar direcțiile de educație nu au prevăzute în lista de personal funcția de inginer tehnolog în alimentația publică pentru copii.
La fel, printre abaterile depistate se numără livrarea legumelor în lipsa certificatelor de inofensivitate și a condițiilor de păstrare, nerespectarea regimului de igienizare a veselei și tehnicii de preparare a bucatelor. În total, în urma verificărilor, au fost perfectate 82 de procese-verbale pe numele șefilor instituțiilor. În această lună, reprezentanții Direcției Educație a Capitalei au propus instalarea camerelor de supraveghere în sălile unde sunt organizate licitațiile pentru achiziționarea alimentelor pentru școli și grădinițe. În acest mod funcționarii spun că va fi evitat un nou scandal al produselor alterate.
De asemenea, reprezentanții CNA au confirmat informațiile apărute în presă potrivit cărora unele companii, implicate în licitațiile dubioase, livrează în continuare alimente, pentru că nu pot fi reziliate contractele. Acest lucru, potrivit anchetatorilor, se întâmplă din cauza unor lacune ale legislație, care permit chiar agenților economici, incluși în lista neagră, să creeze firme noi.
Anul trecut, în dosarul produselor alterate au fost arestate 17 persoane, inclusiv zece angajați ai direcțiilor educație din sectoarele Capitalei. Ulterior, acestea au fost eliberate din izolatorul CNA. Acum sunt cercetate penal în arest la domiciliu, după ce Curtea de Apel Chișinău a adoptat decizii în acest sens.