23 November 2024
mun. Chișinău

Corneea și pielea bărbatului din satul Mingir vor fi transplantate

Medicii au prelevat corneea și o porțiune de piele de la tânărul din Mingir, raionul Hâncești, care a murit în urma loviturilor primite. Procedura a fost efectuată în aceeași zi, când au fost extrase ficatul și rinichii. Corneea și pielea au fost stocate la Banca de țesuturi, unde, în prezent, sunt testate din punct de vedere infecțios și epidemiologic. La sfârșitul săptămânii viitoare, specialiștii se vor putea pronunța asupra calității țesutului și corneei.

Dacă vor fi calitative, înseamnă ca vor fi utilizate. Corneea va fi transplantată unui pacient aflat pe lista de așteptare. Iar pielea va fi folosită pentru persoanele care au suferit arsuri. Săptămâna viitoare vom ști exact care este suprafața pielii transplantate. Atunci va fi clar pentru câți pacienți va ajunge țesutul”, a declarat pentruemedicina.md, Viorel Nacu, directorul Băncii de țesuturi.

Reamintim faptul că trei pacienți, care sufereau de ciroză hepatică și insuficiență renală, au primit o nouă șansă la viață după ce au primit ficatul și rinichii tânărului din Mingir.

26 de pacienți au beneficiat de transplant de cornee, în 2016. Tot anul trecut, pielea prelevată de la persoane aflate în moarte cerebrală a fost folosită pentru reabilitarea a 15 pacienți cu arsuri, dintre care 11 copii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *