21 November 2024
mun. Chișinău

Asistenți sociali comunitari, cu salarii mai mari

Asistenții sociali comunitari vor ridica salarii mai mari cu 20 la sută. Guvernul a aprobat miercuri hotărârea privind majorarea lefurilor acestor specialiști. Documentul vine ca urmare a modificărilor făcute în legislație de deputați, încă în luna decembrie a anului trecut. Potrivit Ministerului Muncii, pentru noile majorări în bugetele locale au fost transferate aproximativ 13 milioane de lei.

Așadar, după noile modificări, un asistent social cu studii medii va avea un salariu de aproximativ 2900 de lei, iar cel cu studii superioare va ridica o leafă de peste 3400 de lei. În prezent, în țară activează 1142 de asistenți sociali comunitari. Acești specialiști sunt responsabili de prestarea serviciilor sociale persoanelor nevoiașe, celor aflate în situații de risc, bătrânilor, persoanelor cu necesități speciale, copiilor rămași fără îngrijire părintească, dar și victimelor violenței.

De asemenea, executivul a venit cu unele modificări la legislație privind acordarea primelor unice angajaților din sistemul bugetar. Astfel, dacă până acum doar șeful instituției publice putea beneficia de premii, în urma modificării operate, suplimente la salarii vor putea ridica și angajații de rând.

Premiile unice vor putea fi acordate cu prilejul jubileelor, sărbătorilor profesionale și al zilelor de sărbătoare nelucrătoare. Suplimentele se vor plăti din contul mijloacelor financiare economisite de instituție.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *