Suntem ceea ce bem, dar bem apă de proastă calitate. 80 la sută dintre fântânile din țară sunt contaminate cu nitrați, doar opt la sută dintre localitățile rurale au stații de epurare și tratare a apei, iar jumătate din populația țării nu are acces la apă potabilă. Acesta este tabloul general al calității apei potabile din țară.
Statisticile oficiale nu sunt deloc îmbucurătoare, iar situația pare că nu se îmbunătățește de ani buni. În continuare, aproape 60 la sută dintre locuitorii țării beau apă din fântânile și izvoarele de prin sate, unde rar mai găsești apă limpede și curată ca în poveștile cu Făt-Frumos.
Fermele zootehnice, vechile depozite de pesticide și îngrășăminte, dar și gropile de gunoi neautorizate contaminează cel mai mult apa care ajunge în paharele noastre. De exemplu, în Moldova sunt peste 600 de gropi mari de gunoi neautorizate, iar din cele 1.800 autorizate, mai mult de jumătate nu corespund normelor sanitare. Cele mai mari probleme sunt în raioanele Nisporeni, Hâncești, Fălești, Telenești, Taraclia, Leova, Ungheni și Ceadîr-Lunga.
Potrivit Centrului Național de Sănătate Publică, la orașe situația e aparent mai bună. 97 la sută dintre marile localități au stații de epurare. Totuși, dintre cele 800 de sisteme de canalizare centralizate, doar 206 au stații de epurare, iar în restul localităților apele uzate sunt deversate neepurate sau insuficient curățate. Potrivit prognozelor Ministerului Mediului, abia în 2028 toate localitățile din țară vor avea rețele de asigurare cu apă și canalizare.
Ziua Mondială a Apei a fost marcată în data de 22 martie în întreaga lume, inclusiv la Chișinău. La nivel global se estimează că peste 70 de procente din populație, către anul 2050, va locui la orașe, care, în majoritatea țărilor sărace, nu dispun de infrastructură și resurse necesare pentru gestionare eficientă a apelor uzate. În prezent, peste 80 la sută din apele uzate menajere revin în ecosistem fără tratare ulterioară. În acest fel, majoritatea apelor uzate provenite din orașe, industrie și agricultură, se revarsă, poluând mediul și risipind resursele.
În lume, peste 663 de milioane de oameni sunt lipsiți de surse sigure de apă potabilă, care de rând cu condițiile sanitaro-igienice nesatisfăcătoare, cauzează peste 842 de mii de decese anual. În același timp, în jur de 1,8 miliarde de oameni beau apă contaminată, sporind riscul de răspândire a holerei, dizenteriei, febrei tifoide, hepatitei virală A și a poliomielitei.