23 November 2024
mun. Chișinău

20 de ani de puşcărie pentru instigarea minorilor la sinucidere

Persoanele care vor incita minorii la sinucidere vor fi pedepsiţi cu până la 20 de ani de puşcărie. Termenul maxim de închisoare pentru astfel de crime a fost majorat de trei ori. Înăsprirea sancţiunilor este prevăzută într-un proiect de modificare a Codului Penal, elaborat de Ministerul de Interne.

 

Până acum, cei care îndemnau minorii să-şi pună capăt zilelor erau pedepsiţi pentru cel mult şase ani de închisoare. Aşadar, după ce noile prevederi vor intra în vigoare, orice acţiune de determinare a unui adolescent să-şi pună capăt zilelor, inclusiv în urma instigării prin intermediul reţelelor de socializare, va fi pedepsită cu până la 12 ani de puşcărie. Iar în cazul minorilor mai mici de 14 ani – pedeapsa va fi de 20 de ani de privaţiune de libertate.

Prin acest proiect, Ministerul de Interne vrea să pună capăt acestor tragedii, inclusiv celor cauzate de aşa-numitul joc al morţii din mediul online. Potrivit instituţiei, de la începutul anului, în urma controalelor în localurile de agrement, cum ar fi internet-cafe, şi a monitorizării reţelelor de socializare au fost identificaţi 47 de copii implicaţi în aceste jocuri periculoase. Dintre minorii opriţi din aceste acţiuni, 27 sunt fete şi 20 – băieţi.

Potrivit datelor oficiale, anul trecut au fost iniţiate 41 de cauze penale pentru determinare la sinucidere, dintre care doar trei au fost transmise în instanţa de judecată. Iar în primele trei luni ale acestui an, au fost deschise 21 de dosare penale.

Acțiunile Ministerului de Interne vin și după ce țara a fost zguduită de cazul tragic al adolescenților din Capitală care s-au sinucis în data de 8 Martie. Cei doi minori, de 15 și 16 ani, s-au aruncat în gol de pe un bloc cu 18 etaje. Fata și băiatul au fost găsiți ținându-se de mână, legați cu bandă adezivă. Înainte de tragedie, ei au postat pe rețelele de socializare mesaje, fotografii și filmulețe în care își luau adio. Minorii ar fi fost motivați să recurgă la gestul tragic de un joc online, numit și „jocul morții”, care şi-a luat începuturile în Rusia şi Kazahstan.

Federaţia Rusă a înăsprit deja pedeapsa pentru instigarea la sinucidere, după ce zeci de adolescenţi implicaţi în acest joc sinistru şi-au pus capăt zilelor. Guvernul de la Moscova a aprobat un proiect de lege care va permite ca cei vinovaţi să fie condamnaţi la şase ani de închisoare, cu un an mai mult decât până acum.

În România, pedeapsa pentru aceeaşi crimă este de până la şapte ani, iar în Spania aceşti instigatori ajung pentru opt ani după gratii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *