Guvernul a găsit o nouă soluție pentru a reduce numărul cazurilor de abuz în familie. Executivul a aprobat astăzi Regulamentul Serviciului de asistență telefonică gratuită pentru victimele violenței în familie și pentru femeile agresate. Scopul serviciului este de a asigura identificarea persoanelor agresate în familie și facilitarea accesului acestor victime la sistemul de protecție și de asistență psihologică.
Beneficiarii trebuie să știe că li se va respecta anonimatul și confidențialitatea informației oferite. Serviciile vor fi prestate la nivel național de un prestator public sau privat, care își va avea sediul în Capitală. Personalul de bază al instituției include șase consilieri și managerul care va trebui să aibă o experiență în domeniu de cel puțin trei ani. Preferabil este ca angajații să fie femei cu studii superioare, vorbitoare de limba română și rusă.
Pe lângă consilierea psihologică, operatorii vor trebui să identifice rapid și soluții de acordare a ajutorului necesar pentru victime, inclusiv să apeleze la structurile competente. Pentru asigurarea funcționării Serviciului, pentru acest an au fost alocate 775 de mii de lei. Proiectul a fost elaborat în baza legislației Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței față de femei și în familie.
La nivel național, din anul 2009 funcționează telefonul 080088008 creat și prestat de o organizație neguvernamentală. Timp de cinci ani Serviciul „Telefonul de încredere” al asociației a recepționat aproximativ opt mii de apeluri din țară și de peste hotare.