Multora dintre noi le este greu să renunțe la dulciuri. Gustul dulce este preferat încă de la naștere, deoarece consumul de zahăr duce la eliberarea hormonilor care produc o stare de bine, de relaxare. Să mâncăm moderat dulciuri nu reprezintă o problemă, dăunător este dacă depășim măsura. Zahărul crește pofta de zahăr. Mai mult, zahărul creează dependență. Acum doi ani, Organizația Mondială a Sănătății a luat decizia de a reduce la jumătate cantitatea zilnică recomandată și a avertizat asupra faptului că zahărul este la fel de nociv ca tutunul. Așadar, potrivit OMS, limita maximă de zahăr pe zi ar trebui să fie de 25 de grame, echivalentul a șase lingurițe pe zi pentru femei și nouă lingurițe – pentru bărbați. Prin comparație, un pahar de 250 ml de Coca-Cola conține opt lingurițe de zahăr. În cazul în care nu poți rezista tentației de a mânca dulce, urmează următoarele sfaturi.
Evită îndulcitorii artificiali. Pare paradoxal, dar îndulcitorii folosiți pentru a scăpa de dependența de zahăr sunt mai nocivi și mai periculoși. Zaharina, aspartamul, acesulfamul sau sucraloza nu doar că nu te vor ajuta să slăbești, dar te vor predispune mai mult decât zahărul spre obezitate. Un studiu din 2008 a demonstrat că persoanele care înlocuiesc zahărul cu îndulcitori artificiali tind să compenseze prin alte alimente consumate în exces. Prin urmare, în loc să slăbească – se pomenesc cu mai multe kilograme. Din punct de vedere psihologic, explicația este următoarea: în momentul în care beau o Coca-Cola fără zahăr, pot să-mi permit o porție mai mare de cartofi prăjiți. O altă cercetare efectuată în 2013 a arătat că utilizarea îndulcitorilor artificiali afectează capacitatea organismului de a prelucra zahărul. Acest lucru poate duce la creșterea glicemiei și, paradoxal, la diabet.
Gustările sănătoase – la îndemână
Un morcov sau un măr te pot scăpa de pofta nebună de dulce. Învață să ai întotdeauna la îndemână ceva sănătos de ronțăit, iar când simți că nu mai poți de dorința de mânca o prăjitură, încearcă un fruct sau o legumă. Fă-ți rezerve de castraveți, alune sau nuci crude, fructe uscate fără zahăr, iar în situațiile extreme – o bucățică de ciocolată neagră. De asemenea, ai grijă să nu mergi niciodată la cumpărături pe stomacul gol. Când ești flămând în magazin, tinzi să cumperi mai multe produse nesănătoase.
Nu te înfometa. Dependența de dulce se poate instala foarte ușor pe fundalul unei diete dezechilibrate. Ai mare grijă să nu te simți flămând, pentru că pofta de deserturi este mai puternică atunci când organismul duce lipsă de substanțe nutritive sănătoase. Se întâmplă pentru că zahărul oferă senzația de energie aproape instant și ridică buna dispoziție în câteva minute, în timp ce mâncarea sănătoasă are nevoie de mai mult timp pentru a fi digerată. Pentru a evita aceste probleme, trebuie să ai grijă să consumi suficiente proteine, care vor ține de saț o perioadă mai îndelungată și vor menține apetitul sub control. În general, exclude înfometarea și mănâncă ceva sănătos la fiecare trei-cinci ore, pentru ca organismul tău să nu ducă lipsă de proteine, fibre, zinc, magneziu și alte substanțe nutritive necesare pentru o sănătate de fier.
Hidratează-te. Setea este confundată de foarte multe ori cu foamea. De aceea, de foarte multe ori, în momentul în care te pomenești cu o poftă de nestăvilit de ceva delicios, încearcă să bei un pahar cu apă și așteaptă câteva minute. Funcționează în mod special atunci când simți că îți dorești la nebunie ceva dulce, pentru că acesta este unul dintre semnele deshidratării. În același timp, consumul suficient de apă contribuie la reglarea apetitului, te ajută să scapi de kilogramele în plus și îți luminează tenul. Să fie atent însă să consumi apă plată, pentru că băuturile dulci conțin o cantitate incredibilă de zahăr și nu fac decât să-ți agraveze dependența. Dacă vrei să dai savoare apei, adaugă mentă, câteva felii de lămâie și alte fructe.
Adaugă scorțișoară. Scorțișoara este foarte bună în lupta cu dependența de zahăr, pentru că reglează nivelul de glucoză în sânge. De aceea, pentru a scăpa de pofta de dulce poți să consumi ceai de scorțișoară. Se face foarte simplu: rupe un bețișor de scorțișoară și pune-o într-un bol cu apă și apoi lasă amestecul pe foc mediu până fierbe. După aceea, lasă ceaiul pentru 15 minute și consumă-l cel puțin o dată pe zi.
Supliment de l-glutamină. Acesta este un aminoacid folosit de organism pentru a produce alți aminoacizi și pentru transformarea zahărului în glucoză. Poți lua suplimente de câte 500 mg de glutamină de două ori pe zi, doar că această soluție este temporară și trebuie luată pe termen scurt, doar când alte acțiuni nu dau rezultate și până scapi de dependența de dulce.
Somn suficient. Persoanele care dorm prea puțin sunt mai predispuse să ducă un mod nesănătos de viață. Lipsa somnului crește dorința de consuma deserturi, pentru că zahărul compensează necesarul de energie. Din păcate, acesta este un cerc vicios, pentru că dulciurile nu fac decât să agraveze insomniile și, prin urmare, cu cât mai puțin dormi, cu atât mai gravă este dependența de zahăr. De asemenea, apetitul este afectat de hormoni, iar somnul insuficient cauzează și dezechilibre hormonale, care pot avea consecințe grave în timp. Oamenii care nu dorm suficient și calitativ sunt mai predispuși spre obezitate.
Plimbările în aer liber. Simți că ai nevoie de o doză de dulciuri, ieși afară și fă câteva cercuri în jurul casei. Plimbările în aer liber și activitatea fizică îți vor lua gândul de la prăjituri și vor provoca eliberarea endorfinei, hormonul care te binedispune și te va ajuta să-ți controlezi apetitul. Acest lucru a fost demonstrat și prin mai multe studii, cel mai recent fiind din 2015, potrivit căruia sportul reduce dependența de zahăr și contribuie la lupta cu stresul.
Sursa: top10homeremedies.com