Este bine știut faptul că aproape toate orașele mari din lume sunt poluate. Printre principalele surse de infectare a aerului, apei și mediului înconjurător se numără automobilele. Prin urmare, organismul nostru este nevoit să lupte zilnic cu dominația de particule și metale grele toxice precum: mercur, cadmium, plumb, uraniu și aluminiu. Aceste substanțe intră în corpul nostru prin apă, mâncare, aer sau se pot absoarbe prin piele. Efectele acestora asupra stării noastre de sănătate sunt devastatoare, dacă nu avem grijă să avem o alimentație bogată în vitamine și minerale. Chișinăul este poluat în special cu plumb și cadmiu. Cel puțin asta arată datele Centrului de Sănătate Publică din municipiu.
Plumbul este un element chimic folosit la confecționarea plăcilor de acumulatoare, fabricarea țevilor de canalizare, în industria chimică etc. Rezultatele investigațiilor de laborator ale mostrelor de sol din municipiul Chișinău, efectuate pe parcursul anilor 2012-2016, denotă faptul depistării plumbului peste limită, în cantitate de la 32,5 mg/kg până la 45mg/kg, în nouă probe din cele 43 colectate în total, norma fiind 30,0 mg/kg.
Plumbul este absorbit mai ușor de corpul copiilor decât cel al adulților. Odată intrat în organism, ajunge apoi în sânge, de unde este direcționat fie în țesuturile moi, precum plămânii, ficatul, rinichii și pancreasul, fie către intestin pentru a fi eliminat. Cea mai mare proporție de plumb se fixează în oase. Plumbul este eliminat din organism în aproximativ o lună, iar dacă s-a acumulat în oase, el se elimină în cel mult 30 de ani.
Printre efectele negative ale plumbului asupra organismului se numără: probleme gastrointestinale, toxicitate acută, anemie, tulburări neurologice, scăderea imunității sau chiar moarte, mai ales în cazul copiilor.
Contaminarea cu plumb mai poate avea loc în urma păstrării produselor conservate în cutii de tinichea pentru un timp îndelungat și/sau păstrarea alimentelor în vase de lut, fabricate de olari și poleite cu glazură produsă pe bază de plumb.
Plumbul mai poate migra în produse alimentare, precum murăturile, gemurile, legumele, ciupercile conservate, cu preponderență în cele cu termenul de valabilitate expirat și păstrate în condiții improprii, care, în perioada rece a anului, se utilizează în exces.
Iar cadmiul ajunge în organism prin alimente cum a fi: ciupercile, crustaceele, midiile, praful de cacao și algele de mare uscate. Cadmiul se acumulează în special în rinichi și afectează mecanismul de filtrare, iar eliminarea lui din organism necesită o perioadă îndelungată.
De asemenea, cu ajutorul acestui metal este colorat somonul, cutiile de răcoritoare, se lipesc bijuteriile și se fac acumulatorii de la gadgeturile pe care le folosim zilnic. Cadmiul este asociat cu cancerul.
În vremurile pe care le trăim, este foarte greu să eviți expunerea la metalele grele. Există o serie de alimente care ajută la înlăturarea metalelor grele din corp. Printre acestea se numără: Pătrunjelul, broccoli, kale, varza, spanacul – ajută în special la eliminarea mercurului din organism. Aceste legume conțin antioxidanți care cresc producția de enzime detoxifiante din corp și previn degenerarea celulelor.
Usturoiul, ceapa – sunt alimente bogate în sulf care ajută corpul să elimine metalele grele precum plumbul.
Lămâile – conțin nivele ridicate de acid citric care reacționează cu metalele grele și ajută ficatul să le îndepărteze.
Important este să consumăm cât mai multe alimente în stare crudă, pentru a beneficia de proprietățile magice ale acestora. De asemenea, specialiștii CSP ne sfătuiesc să procurăm produsele alimentare din locuri autorizate, să verificăm termenul de valabilitate al acestora, inclusiv a celor conservate, să cerem de la vânzători documentele ce confirmă calitatea și inofensivitatea produselor, să nu cumpărăm conserve din stradă și piețe improvizate, deoarece există riscul de a fi contrafăcute, păstrate și transportate în condiții improprii.