22 November 2024
mun. Chișinău

Menta, planta care îți împrospătează sănătatea

Cu un gust specific, aromă proaspătă și revigorantă, menta este un ingredient important în diferite ceaiuri, bomboane, gumă de mestecat, dar și pastă de dinți și detergenți. De asemenea, această plantă îți oferă senzația de răcoare în zilele toride de vară când stă la loc de cinste într-un pahar cu apă sau o limonadă. Pe lângă mirosul inconfundabil și gustul rece, menta aduce mai multe beneficii organismului, fiind considerată o plantă de leac din cele mai vechi timpuri. În trecut, era folosită pentru a trata durerile în piept și de stomac, dar și pentru albirea dinților. Menta proaspătă conține câteva vitamine și minerale importante pentru sănătate, printre care fier, potasiu și vitamina A. De asemenea, este bogată în antioxidanți, care joacă un rol crucial în prevenirea diferitor boli, inclusiv celor cardiovasculare, cancer și Alzheimer.

Digestie: Menta este foarte bună pe post de aperitiv, pentru că stimulează eficient digestia. Aroma din această plantă stimulează glandele salivare și cele care secretă enzimele digestive, ajutând astfel stomacul să prelucreze mai ușor mâncarea. De aceea, menta este utilizată pe larg în arta culinară. Este bună și pentru a curăța gura după mâncare, însă nu doar pentru aroma proaspătă. Aceasta calmează stomacul și poate fi de ajutor în caz de indigestie sau inflamație. Când ai dureri de burtă după o masă copioasă, bea un ceai de mentă și te vei simți mai bine.

Greață și dureri de cap: Este bună și în cazul călătoriilor lungi, pentru cei care au rău de mișcare în mașină, autocar, avion sau pe mare. Uleiul de mentol previne sau înlătură senzația de greață. În cazul durerilor de cap, de mare ajutor poate fi doar mirosul proaspăt de mentă. De asemenea, pot fi utilizate diferite balsamuri pe bază de mentă, care pot fi aplicate pe frunte pentru a scăpa de disconfort. Uleiul de mentol este un tratament eficient chiar și în cazul migrenelor.

Probleme respiratorii și tuse: Aroma puternică a mentei este foarte bună pentru curățarea căilor respiratorii. Este de ajutor în cazul nasului înfundat sau gâtului inflamat. Ceaiul din aceste frunze, în combinație cu miere, este recomandat în caz de răceală. De asemenea, este de mare ajutor bolnavilor de astm. Menta răcorește și calmează gâtul, nasul și alte căi respiratorii, potolind, în același timp, iritația care provoacă tuse.

Alăptare: Pentru majoritatea mamelor, alăptarea este una dintre cele mai frumoase și importante etape în creșterea unui copil. Totuși, acest proces este și dureros pentru multe femei, care se confruntă cu răni la sâni. Uleiul de mentol este foarte eficient pentru tratamentul acestor leziuni și pentru ușurarea durerii în timpul alăptării.

Depresie și oboseală: Doar aroma de mentă îți poate încărca bateriile și îți poate stimula creierul să funcționeze mai bine. Dacă te simți stors de puteri și fără motivație, uleiurile esențiale conținute în mentă te pot ajuta să-ți revii. Un ceai sau un cocktail răcoritor de mentă te va relaxa și va funcționa ca un nou început pentru organism. Dacă ești extenuat și somnul pare să nu te ajute, pune câteva picături de ulei de mentă pe pernă înainte de culcare și te vei trezi cu forțe noi.

Pentru piele: Uleiul de mentol este un antiseptic foarte eficient, iar sucul de mentă poate fi de mare ajutor pentru curățarea pielii. Menta face pielea mai elastică și ajută la tratarea infecțiilor. Este indicată celor care suferă de acnee și poate fi utilizată pentru tratarea înțepăturilor de insecte precum țânțari, viespi și albine. Aceasta va oferi o senzație răcoroasă și va reduce inflamația și iritația. De asemenea, va elimina mâncărimea și va reduce umflătura. De fapt, menta este un ingredient foarte des utilizat în produsele indicate împotriva insectelor, pentru că aroma puternică nu este pe placul micilor creaturi.

Memorie: Un studiu recent a demonstrat că menta este indicată pentru a asigura buna funcționare a creierului. Cercetarea a arătat că oamenii care mestecă gumă mentolată sunt mult mai atenți și au o memorie mai bună decât cei care nu au acest obicei. Același efect îl poate avea și ceaiul de mentă.

Pentru siluetă: Pe lângă toate beneficiile pentru sănătate, menta poate fi de mare ajutor celor care luptă să slăbească. Menta stimulează enzimele digestive care au rolul de a absorbi substanțele nutritive din mâncare și de a transforma grăsimile în energie. De aceea, dacă vei include în dieta zilnică un pic de mentă, atunci mai puține grăsimi se vor depune pe abdomen și șolduri.

Sănătatea orală: Menta este utilizată aproape în toate produsele folosite pentru igiena orală, precum pasta de dinți, apa de gură, gume de mestecat, ața dentară și scobitori. Aceasta are proprietăți bactericide și împrospătează respirația instant. Mentolul este foarte bun împotriva plăcii bacteriene și previne deteriorarea smalțului dentar.

Cancer: Mai multe studii recente sugerează că anumite enzime din mentă pot ajuta la prevenirea și tratarea cancerului. Una dintre cele mai importante proprietăți ale acestei plante este conținutul ridicat de antioxidanți, care neutralizează radicalii liberi ce duc la apariția tumorilor.

Sursa:

  • organicfacts.net
  • livestrong.com
  • healthy-juicing.com

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *