Patru adolescente, care locuiesc într-un cămin din Capitală, au fost internate la Institutul Mamei și Copilului, după ce s-au intoxicat cu gaz lacrimogen. Informația a fost confirmată pentru emedicina.md de purtătorul de cuvânt al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Natalia Stati. Potrivit acesteia, ancheta a demonstrat că au fost stropiți câțiva pereți cu această substanță.
Totodată, ofițerul de presă al instituției medicale, Maria Cladco, a declarat că fetele au între 16 și 17 ani. Una dintre ele, care a ajuns la spital astăzi la amiază, este în stare gravă, în Secția Reanimare și Toxicologie. Celelalte trei au fost aduse cu ambulanța noaptea trecută: una a fost deja externată, iar celelalte două sunt în stare stabilă.
Tinerele acuză dureri de cap, gât, inimă și au probleme de respirație. Acestea le-au spus medicilor că sunt din căminul nr.2, unde sunt cazați elevi de la Școala Profesională nr.8. Ele mai spun că au simțit miros puternic de gaz.
Polițiștii bănuiesc că de vină ar fi careva din cămin. Dacă va fi identificată și găsită vinovată, persoana cu pricina riscă o amendă sau muncă neremunerată în folosul comunității. În cazul în care făptașul este minor, atunci părinții acestuia vor fi trași la răspundere.