Cei 14 copii internați în Secția ”Chirurgia malformațiilor cardiace congenitale”, a Spitalului Clinic Republican (SCR), au avut parte, de Ziua Internațională a Copilului, de o mică surpriză, care le va face șederea în spital mai ușoară. Camera de joacă în care, până nu demult, era sumbru și frig, are acum un alt aspect. Cei mici au un spațiu adecvat, numai al lor, unde pot să-și petreacă timpul și să se bucure de jucării noi.
Până recent, copiii bolnavi de inimă, internați la SCR, erau nevoiți să se distreze cu jucăriile vechi lăsate de alți micuți, după externare. Acum, aceștia au un spațiu plin cu jucării noi. Și asta datorită oamenilor inimoși, care nu au rămas indiferenți la nevoile celor mici. Copii au spus că sunt foarte bucuroși că li s-a făcut o asemenea surpriză.
Și părinții au menționat că au rămas impresionați de felul în care arată cum spațiul destinat copiilor.
Natalia Sacă, una dintre mămicile ale căror copii sunt internați în Secția ”Chirurgia malformațiilor cardiace congenitale” a SCR a spus că: ”Le mulțumesc doctorilor pentru că ne-au salvat copilul, dar și reprezentanților portalului emedicina.md și tuturor celor care au contribuit la amenajarea camerei de joacă. Durata șederii în spital va fi colorată. E greu să-i explici unui copil că trebuie să stea în salon, să se joace pe pat, neavând cu ce să-i distragi atenția”.
O altă mamă, Ludmila Șvedova a susținut că micuțul ei are doar opt luni și a fost internat încă în iarnă. În camera de joacă era foarte frig. Prin geamurile vechi, în încăpere pătrundea vântul. ”Nu-mi vine să cred că e aceeași cameră. Geamurile vechi au fost înlocuite cu altele noi. Amenajarea interioară corespunde preferințelor copiilor, e o plăcere să stai în ea. Apreciez faptul că s-a ținut cont de dorințele și confortul micuților.”
Totodată, Liviu Maniuc, șeful Secției ”Chirurgia malformațiilor cardiace congenitale” a SCR a declarat că: ”Vă spun sincer, atunci când s-a propus ideea de a renova camera de joacă, m-am gândit că aceasta nu va fi decât o promisiune, la fel ca multe altele, dar care nu s-au pus în practică. Spitalului nu-i ajung bani pentru reparații. Acum sunt bucuros că s-a reușit acest lucru. Copiii vor avea unde să se distreze, fără a avea senzația că timpul se scurge foarte greu. Mai mult, după operațiile pe cord, aceștia vor trece mai ușor peste perioada post-operatorie, care este una complicată”.
Iar directorul SCR, Anatol Ciubotaru, a menționat că: ”Este un lucru extraordinar. De obicei, tratamentul copiilor este efectuat ziua. Din cauza că au fost operați, ei nu pot ieși afară să se joace. În 1 iunie, în această cameră, s-a creat o lume a copiilor. Mă uitam și la mămici și le citeam bucuria de pe chip și uimirea de faptul că cineva a făcut acest gest, gândindu-se la copiii lor. Le mulțumim mult celor de la site-ul emedicina.md pentru acest dar. Camera de joacă renovată, cu siguranță, va contribui la tratarea copiilor”.
Renovarea camerei de joacă a Secției ”Chirurgia malformațiilor cardiace congenitale”, de la etajul 13 al SCR, a fost posibilă cu ajutorul ”Casa Keia”, ”Veritan-Prim S.R.L.”, ”City Broker S.R.L.”, ”toyrent.md”, ”camelion.md”, magazinelor ” MetroQuadro”, ”Bau Construct”, “Vlados-Com” S.R.L. (Edineț) și ”Educo”.
Secția ”Chirurgia malformațiilor cardiace congenitale” a fost fondată în 1989. Anual, în această secție ajung până la 450 de copii bolnavi de inimă. Copiii internați în prezent au vârste cuprinse între trei luni și 14 ani.