4 March 2024
mun. Chișinău

Copiii crescuți de părinți imaturi emoțional devin adulți cu o viață plină de frustrări și resentimente

Sunt mulți oameni care ajung la maturitate cu impresia persistentă că ceva lipsește din viața lor și au un gol sufletesc ce le contaminează toate experiențele. În același timp, acești adulți se simt frustrați, plini de resentimente, implicați în relații toxice, atașamente defectuoase și au o stimă de sine foarte scăzută. Toate acestea, pot determina numeroase afecțiuni precum depresia, anxietatea, abuzul de substanțe interzise, dar și tulburări psihice grave. Aceste semne pot fi o constatare a faptului că astfel de oameni au fost crescuți de părinți imaturi, indisponibili emoțional, distanți, lipsiți de empatie și egoiști.

Potrivit specialiștilor în psihoterapie, părinții indisponibili emoțional pentru copiii lor sunt adesea firi imature și afectate psihologic la rândul lor, motiv pentru care nu este cazul ca aceștia să fie blamați, puși la zid sau a le trezi rușine. Unii dintre ei chiar merită empatie, deoarece sunt niște „copii”, deveniți adulți fără conștientizare. Alții sunt însă toxici. De cele mai multe ori, aceștia dezvoltă tulburări precum bordeline, egoism, narcisism și îi educă pe ai lor copii în mod defectuos sau chiar îi împing să crească forțat, să devină independenți emoțional înainte de vreme.

Semne că ai fost crescut de părinți imaturi și indisponibili emoțional

În cultura noastră, în mare parte, modelul parental este concentrat exclusiv asupra oferirii de hrană și protecție fizică, în timp ce personalitatea copilului și nevoile lui emoționale sunt ignorate. Pe lângă adăpost și hrană, copiii au nevoie de sprijin emoțional, de grijă, de educație și de multă iubire. Din păcate pentru mulți copii, nu toți părinții pot oferi această susținere.

Nu își pot gestiona emoțiile

Părinții instabili emoțional și complet imaturi nu au un control bun asupra sentimentelor și își pierd adesea cumpătul cu ușurință. De cele mai multe ori, aceștia pun la zid pe toată lumea, fără a ține cont că rănesc.

Nu își cunosc propriul copil

Părinții imaturi nu sunt conștienți de ceea ce simte copilul lor, îi resping emoțiile, nu își dau seama când acesta este supărat, trist, copleșit și, evident, nu se implică în rezolvarea conflictelor interioare ale micuțului.

Nu discută cu ai lor copii, nu le împărtășesc ceea ce simt

De obicei, părinții imaturi evită să spună ce îi deranjează, pledează mai mult pe un comportament ușor defensiv care poate duce la pedepsirea copilului care nu înțelege ce se petrece cu părinții săi.  

Au un comportament schimbător

Părinții indiferenți la nevoile copiilor lor pot manifesta sentimente intense precum furia, tristețea sau durerea în momente imprevizibile. Mai mult, sunt capabili să-și schimbe rapid starea de spirit, inducându-i pe copii în eroare. Totodată, persoanele imature emoțional au mecanisme de adaptare infantile, denaturează sau neagă realitatea, reacționează exagerat, sunt incapabile de empatie și sunt foarte reactive și impulsive în situații care le trezesc neliniște.

Sunt iresponsabili

Un alt semn al imaturității emoționale al părinților poate fi faptul că au un comportament pueril, adolescentin. Rareori își asumă responsabilități, nu știu să-și creară scuze când greșesc sau îi rănesc pe ceilalți, îndeosebi pe copiii lor.

Trauma copiilor crescuți de părinți imaturi emoțional călătorește în timp

Suferința pricinuită unui copil, de un părinte absent emoțional, lasă urme profunde și tulburătoare. Simpla trecere a timpului nu este suficientă pentru vindecare. Rănile sufletești sunt atât de adânci, încât pot vlăgui vitalitatea unui adult și-l pot deturna definitiv de la calea sa. Naufragiul sufletesc pe care anumite persoane ajung să-l trăiască în urma suferințelor și a traumelor trăite în copilărie este atât de profund și debilitant, încât asfixiază întreaga viață, împiedică iremediabil dezvoltarea și progresul personal, subminează capacitatea unei persoane de a se bucura și a face alegeri sănătoase.

Cu toate acestea, fiecare adult, mai ales atunci când alege să fie părinte, are responsabilitatea de a se ocupa de traumele moștenite, de a-și vindeca rănile, înainte de a le revărsa inconștient și impulsiv asupra propriilor copii.