Vacanța de vară iată că se încheie, chiar dacă la început pare lungă. Noul an școlar vine cu emoții pentru toți copiii. Entuziasmul sau teama față de lucrurile noi, care urmează să se întâmple, are influență asupra copilului. Motiv pentru care părinții trebuie să-i ajute să depășească aceste momente petrecând și discutând cât mai mult cu el. Și asta pentru a-i ajuta să se readapteze la programul de școală. Echipa emedicina.md a selectat câteva dintre sfaturile psihologilor, care vă vor ajuta să depășiți problemele pe care le întâmpină atât copiii, cât și părinții atunci când începe școala.
Ajută-l pe copil să privească cu optimism începerea școlii
Pentru unii copii, începerea școlii este un motiv de bucurie. Își vor revedea colegii, vor învăța lucruri noi etc. Alții sunt însă stresați de încheierea vacanței și trecerea la programul strict din timpul școlii, materiile grele, revederea unor colegi cu care nu se înțeleg prea bine. Prin urmare, părinții ar trebui să-i ajute pe copii să înlocuiască stresul adus de încheierea vacanței cu entuziasmul unui nou început. Se recomandă ca tații și mamele să le vorbească odraslelor lor, cu răbdare și calm, despre schimbările pe care le aduce noul an școlar.
Ajută-l pe copil să treacă la un program de somn mai regulat
Cu două săptămâni înainte de începerea școlii, ar fi bine ca cei mici să treacă la un program regulat de somn: adormit devreme, trezit devreme. Este bine de făcut acest lucru treptat, în funcție de orele la care adoarme copilul în prezent. Începe rutina de dimineață cu îmbrățișări și o privire caldă de care copilul are mare nevoie, mai ales atunci când e mic școlar. Iar pe copiii mai mari, trezește-i cu glume bune sau cu un pahar de ceai fierbinte lângă pat.
Ajunul începutului de școală
Poți organiza o mică petrecere în familie sau alături de alți prieteni cu copii, care se întorc la școală, pregătind felurile de mâncare preferate ale copilului și organizând activități distractive pentru cei mici. Astfel, tristețea inerentă sfârșitului de vacanță va fi înlocuită cu entuziasmul pentru un nou început.
Prima zi de școală
Însoțește-ți copilul la festivitatea de deschidere a noului an școlar. Fotografiază-l, imortalizează cât mai multe momente ale zilei cum ar fi trezitul de dimineață, îmbrăcatul, drumul spre școală, în curtea școlii, alături de colegi și profesori, poți face o fotografie în același decor, în aceeași postură în fiecare an, pentru a observa în timp cum a crescut copilul tău. De asemenea, an de an surprindeți copilul cu o activitate pe care o faceți pentru prima dată împreună. După festivitatea de deschidere, ieșiți împreună, la cinema sau teatru, la plimbare, mergeți cu rolele pentru prima dată sau la o oră de înot sau să învățați ceva nou. Gândește-te la lucrurile care îi plac copilului tău și care îl interesează.
Pregătește-te pentru comunicarea cu școala
La începutul anului, asigură-te că ai datele de contact ale învățătoarei sau ale profesorului diriginte și stabilește modalitatea de comunicare preferată de aceștia. Află cât de frecvent îi poți suna pentru a discuta despre copilul tău, care este intervalul orar în care îi poți vizita la școală și dacă există proiecte în școală la care este nevoie de participarea părinților. Nu scoate din ecuație comunicarea virtuală și propune-i profesorilor copilului tău să creeze un grup de discuții pentru toți părinții copiilor din clasă.
Cum îl ajuți pe copil să învețe
Dacă începe școala, încep și temele. Este recomandat să eviți să faci temele pentru acasă în locul copilului și să ii oferi sprijin atunci când ți-l cere. Pentru a crește un copil independent și responsabil, încurajează-l să încerce singur, sub supravegherea ta și îndrumă-l către soluție, nu o găsi în locul lui. Dacă vrei să verifici că a înțeles, cere-i să fie profesorul tău și să îți predea lecția respectivă. Nu ezita să folosești calculatorul în educație, căutând informații suplimentare pe internet, modalități diferite de prezentare a lecțiilor sau programe şi jocuri educaționale pentru copii. Desigur, este bine să alegi cu atenție sursele de informație.
Negociază banii de buzunar
Suma de bani pe care o dai copilului tău zilnic îl va învața să își gestioneze banii și să facă alegeri atunci când e vorba de cumpărături. Așadar, este bine să fie limitată, iar pentru adolescenți poți opta pentru o sumă de bani pe săptămână. Astfel, îl vei învăța să nu-i cheltuiască pe toți într-o zi.
Petreceți timpul împreună
La vârste mici, poți realiza împreună cu copilul activități artistice sau experimente științifice și îi poți cere ajutorul la activități de grădinărit și curățenie. Dacă a ajuns la vârsta adolescenței și ți se pare că nu mai are nevoie să comunice cu tine, te înșeli. Află care sunt lucrurile care îi îndepărtează pe adolescenți de părinți și asigură-te că ești dispus să comunici deschis și calm cu copilul tău. Ajută-l să-și facă prieteni, încurajează-l să-și invite colegii de clasă și prietenii acasă.
Noul an școlar va fi mai bun decât precedentul
Fiecare toamnă aduce cu ea noi posibilități și alternative. Învață-l pe copil să abordeze optimist noul an școlar, ajutând-l sa învețe din greșeli și să privească învățarea ca pe un proces continuu, în desfășurare. Astfel, orice pas înapoi este o ocazie de a înțelege ceva și de a progresa. Nu în ultimul rând, arată-i că ai încredere în el.
Sursa: suntparinte.ro