24 November 2024
mun. Chișinău

Ești dependent de cafea? Află cu ce o poți înlocui

Ești dependent de cafea? Află cu ce o poți înlocui
Sursa: Internet

Trăim într-o perioadă în care fuga dupa succes și performanțe devine tot mai accelerată. Este din ce în ce mai dificil să facem față ritmului alert și, de aceea, cafeaua a devenit un drog fără de care mulți nici nu-și mai imaginează viața. Efectele sale pe termen scurt par minunate: te trezește instant, te energizează și pare să-ți dea forțe să muncești ore în șir. Pe termen lung, însă, consecințele nu sunt deloc bune pentru sănătate. Cafeaua afectează sistemul nervos central, creierul și măduva spinării, dăunează inimii, ficatului, provoacă îmbătrânire, face rău pielii, dinților și duce la apariția insomniilor. Există, totuși, o serie de băuturi energizante care pot înlocui cafeaua, fără să distrugă sănătatea.

Ceaiul verde. Conține teina, substanța care acționează similar cofeinei, dar care nu dăunează sănătății. Mai mult, aceasta este eliberată mai încet și continuu, timp de 6 – 8 ore. Prin urmare, consumul unei cești de ceai verde va fi un energizant, care va dura mai mult decât în cazul cafelei. Pe lângă efectul revigorant, această băutură conține antioxidanți, contribuie la detoxifiere și stimulează metabolismul, fiind recomandat în regimurile alimentare de slăbit. Este foarte important ca ceaiul verde să fie natural.

Ceaiul de mentă. O băutură foarte bună pentru zilele de vară, care revitalizează organismul și oferă o senzație de răcorire. De asemenea, este eficient împotriva stresului și este foarte bun pentru cei care au dureri de cap. Calmează stomacul și este antioxidant.

Ceaiul de ghimbir. Ceaiul din rădăcină de ghimbir are un efect revigorant puternic și înlătură stresul. Este indicat persoanelor deprimate, pentru că este energizant și tonic. De asemenea, este foarte bun pentru eliminarea toxinelor, precum și la intensificarea arderii grăsimilor.

Ceaiul de păpădie. Ceaiul de păpădie are gust asemănător cu cafeaua. Este eficient pentru întregul organism. Păpădia detoxifiază ficatul şi fierea și este excelentă pentru piele şi păr.

Cacao cu lapte. Este o băutură minunată, atunci când ai nevoie de un plus de energie și ți-e poftă de ciocolată. Este foarte bună pentru cei care fac sport.

Sucul de rodie. Trebuie consumat doar sucul proaspăt stors, pentru ca efectele să fie cele dorite. Rodiile abundă în antioxidanți și energizează la fel de eficient organismul precum o ceașcă de cafea.

Sucul de sfeclă. Excelent pentru sportivi. Sfecla roșie acționează direct pe mușchi, mărind cantitatea de oxigen diponibilă pentru aceștia.

Apa caldă cu lămâie. Alcalinizează corpul, stimulează metabolismul și aduce un plus de energie. Este foarte bună pentru a înlocui cafeaua de după-amiază. Puteți să adăugați și puțină miere.

Apa. Una dintre dintre cele mai subapreciate băuturi este banala apă plată. Mulți caută energizante cu proprietăți mistice, care să îi revitalizeze, uitânt că la baza tuturor este apa. Hidratarea este cheia păstrării unui corp sănătos, care oferă energia de care organismul are nevoie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *