13 October 2024
mun. Chișinău

Imunizarea împotriva gripei va începe, cel mai probabil, săptămâna viitoare

 

VaccinationCele 200 de mii de doze de vaccin antigripal, oferite sub formă de donație din partea unui producător din China, vor ajunge în Moldova până cel târziu mijlocul săptămânii viitoare. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan, în cadrul ședinței de miercuri a Guvernului, după ce premierul Pavel Filip i-a solicitat să prezinte o informație în acest sens, ca urmare a înregistrării primelor cazuri de gripă sezonieră în țara noastră. 

Ministerul Sănătății a semnat un acord pentru a primi lotul de vaccinuri din partea Chinei încă în iulie. În octombrie, autoritățile noastre au fost informate că aceste preparate sunt pregătite pentru a fi transmise în Moldova. Deoarece în China au fost schimbate procedurile de export privind donațiile, producătorul a solicitat acte suplimentare, fapt ce a îngreunat procedura de vămuire. „Chiar dacă vaccinurile întârzie, nu din cauza Ministerului Sănătății, în acest moment, în țara noastră, nu sunt riscuri epidemiologice crescute de gripă. Împreună cu Ambasada Chinei vom depune toate eforturile ca aceste vaccinuri să ajungă în Moldova cât mai curând și îmi exprim speranța că pe parcursul săptămânii viitoare să putem începe procesul de vaccinare”, a menționat Ruxanda Glavan.

watermarked-ruxanda-glavan-_ms
Foto: Ruxanda Glavan

De vaccinare gratuită vor beneficia persoanelor cu risc de a suferi complicații ale gripei, inclusiv cele cu vârsta de peste 65 de ani. Printre acestea se numără adulții și copiii cu maladii cronice, cei din centrele de plasament, angajații din instituțiile de asistență socială, medicii, gravidele și bătrânii instituționalizați. De asemenea, pe listă sunt militarii Armatei Naționale, carabinierii, grănicerii, polițiștii, pompierii, salvatorii, vameșii și studenții de la medicină. Celelalte persoane pot cumpăra vaccinul din farmacii, cu prescripție medicală.

Ruxanda Glavan a mai ținut să precizeze că țara noastră a beneficiat de o donație de vaccin antigripal din partea Chinei și în 2015. Lotul de preparate a ajuns în Moldova în data de 21 decembrie, iar vaccinarea a început în 23 decembrie și a durat până în 22 ianuarie. Datorită acestui fapt, pragul epidemic de gripă nu a fost atins. „Vaccinurile antigripale nu sunt introduse în Planul național de procurări pentru că nu reprezintă o necesitate, decât atunci când există risc epidemiologic crescut.”

În context, premierul Pavel Filip a declarat că ministrul Sănătăţii, Ruxanda Glavan, a venit cu toate explicațiile de rigoare. „Este o avansare în comparație cu anul trecut, dar trebuie să ținem cont de perioadele necesare de vaccinare.”

Pragul epidemic de gripă este de 311,19 promile. În prezent, morbiditatea este de 183,7 promile, de două ori mai mică decât pragul epidemic. În total, în acest an s-au înregistrat șase cazuri de gripă. Primul caz a fost confirmat în data de 18 noiembrie.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *