Agenții economici vor putea aduce în țară doar echipamente medicale calitative și sigure. În același timp, toate aparatele de diagnostic și tratament vor fi periodic verificate. Ca urmare, erorile medicale și incidentele în procesul de investigare a pacienților și de efectuare a procedurilor medicale vor fi evitate. Măsurile sunt prevăzute în Legea cu privire la dispozitivele medicale adoptată, astăzi, în Parlament.
Legea reprezintă o premieră pentru țara noastră și a fost elaborată de Ministerul Sănătății. Datorită reglementărilor adoptate, în Republica Moldova nu vor putea fi importate sau folosite echipamente medicale de proastă calitate sau care pun în pericol sănătatea pacienților.
Documentul mai stabilește procedura de evaluare și înregistrare a aparatelor medicale importate în țară. De asemenea, actul prevede recunoașterea imediată a calității echipamentelor certificate de Comunitatea Europeană. În același timp, pentru aparatele produse în alte state, a fost simplificată procedura de înregistrare.
Legea mai stabilește controlul periodic al echipamentelor și dispozitivelor medicale utilizate. Paralel cu verificările efectuate, procesul de gestionare a aparatelor va fi monitorizat prin intermediul Sistemului informațional de management al dispozitivelor medicale.
Aceasta este o bază de date implementată în cadrul instituțiilor medicale publice, Ministerul Sănătății și Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale. Sistemul va asigura respectarea regulilor cu privire la utilizarea corectă a echipamentelor.
Elaborarea și aprobarea Legii cu privire la dispozitivele medicale este o măsură prevăzută în planul național de acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană.
În prezent, sistemul sănătății publice dispune de peste 24 mii de dispozitive medicale.