23 November 2024
mun. Chișinău

La un pas de pericol, după ce a înghițit pastile de odolean

Neglijența părinților i-au pus în pericol sănătatea. Vorbim despre o fetiță de un an și 11 luni, din municipiul Bălți, care a înghițit 20 de pastile de odolean. Din fericire, mama a observat incidentul și a chemat imediat ambulanța. În prezent, copila se simte bine, iar viața ei nu este în pericol.

Fetița a înghițit pastilele joi. Medicii de la urgență au reușit să-i facă spălături stomacale, înainte ca medicamentele să se dizolve. Când a fost adusă la spital, copila nu avea simptome specifice intoxicației și se simțea bine. Cu toate acestea, am decis să internăm fetița și să o supraveghem. Totuși, 20 de pastile este o cantitate prea mare pentru un copil de un an și 11 luni”, au declarat pentru emedicina.md reprezentanții Spitalului Clinic Municipal din orașul Bălți.

Pastilele de odolean sunt utilizate pentru calmarea sistemului nervos și cardiac. Administrate însă în doze mari, în special în cazul copiilor, acestea pot provoca reacții adverse grave.

Foto: Ninel Revenco

Pot apărea amețeli, dureri de cap, somnolență. Dacă ajutorul medical nu este acordat în cel mult două ore, consecințele asupra sănătății copiilor pot fi grave. În doze mari, pastilele de odolean afectează sistemul nervos central și cel cardiovascular. Le recomandăm părinților ca în asemenea cazuri să sune imediat la TOXAPEL, un serviciu care activează non-stop în cadrul secției Reanimare pediatrică și Toxicologie, din cadrul Institutului Mamei și Copilului”, a explicat pentru emedicina.md Ninel Revenco, vicedirectorul Institutului Mamei și Copilului.

TOXAPEL este un serviciu medical de urgență, care le oferă părinților sfaturi la telefon, cu privire la primul ajutor medical care trebuie acordat copiilor intoxicați. Informațiile pot fi solicitate la numărul 022 555 220. Medicii atenționează însă că, în asemenea situații, în primul rând, trebuie apelat serviciul de urgență 903 şi apoi TOXAPEL.

Potrivit Centrului Național de Sănătate Publică, 120 de copii s-au intoxicat cu medicamente pe parcursul anului 2016.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *