Fumătorii înrăiți vor trebui să renunțe, în scurt timp, dacă nu la obiceiul vicios și nociv de a fuma, la obișnuința de a fuma în locurile în care o făceau până acum. Cel mai probabil, cei mai mulți dintre ei nu realizează cât de mult se va schimba modul lor de viață după 31 mai, atunci când vor intra în vigoare cele mai drastice prevederi ale legii antitutun. Așadar, în primul rând, nu vei putea fuma în locurile publice închise, adică, în punctele în care sunt cel puțin trei pereți și un acoperiș. Printre acestea se numără barurile, cafenelele sau discotecile. Nu vei putea să-ți aprinzi o țigară nici în piețe, în stațiile de așteptare, în parcuri sau pe terenurile de joacă pentru copii. Cu alte cuvinte, fumatul va fi interzis în toate locurile publice aglomerate.
Potrivit noilor prevederi ale legii, fumatul va fi permis la terase și în locuri special amenajate în aer liber, la o distanță de cel puțin zece metri de la intrarea în local. De asemenea, nimeni nu vă va interzice să fumați în stradă sau în propriile locuințe.
Luxul de a-și aprinde o țigară în locuri interzise îi va costa scump pe fumători. Și ceilalți vizați de lege nu vor scăpa de sancțiuni. Așadar, administratorii localurilor riscă amenzi de până la zece mii de lei, iar cei care vor fuma în incinta acestor încăperi – până la 1.400 de lei. Sancțiunile sunt greu de neglijat, în condițiile în care până acum acestea lipseau cu desăvârșire.
Noile modificări și completări ale Legii privind controlul tutunului au intrat în vigoare în 17 septembrie 2015. Totuși, primele schimbări, care s-au făcut simțite de către mulți, au intrat în vigoare abia în data de 1 ianuarie 2016. Din prima zi a acestui an este interzisă promovarea țigărilor sau accesoriilor pentru fumători, iar companiile producătoare de țigări și articole din tutun nu mai au voie să sponsorizeze evenimente. De asemenea, a fost interzisă reclama pe gheretele în care sunt vândute țigări.
Proprietarii localurilor deja contestă legea. Autoritățile nu au de gând să dea înapoi
Proprietarii localurilor din Capitală și-au arătat, în repetate rânduri, nemulțumirea față de legea antitutun și au cerut modificarea acesteia. Ei spun că, începând cu 31 mai, ar putea pierde o bună parte dintre clienți, care vor evita localurile. Patronii au mai cerut să li se permită amenajarea fumoarelor în incinta localurilor, precum și excluderea țigărilor electronice de pe lista produselor interzise. Doleanțele lor nu sunt acceptate. Autoritățile nu par să dea înapoi și sunt sigure că beneficiile legii vor fi resimțite cât mai curând. Mai mult, acestea speră să reducă numărul fumătorilor cu un procent în fiecare an. Intențiile statului par a fi motivate, din moment ce Ministerul Sănătății cheltuiește, în fiecare an, aproape un miliard de lei pentru tratarea bolilor provocate de fumat.
Moldovenii, dependenți de țigări
Statisticile oficiale arată că în Moldova fumează aproximativ 750 de mii de oameni. Anual, 5.600 de moldoveni mor din cauza bolilor provocate de consumul de tutun. Cele mai răspândite maladii sunt cancerul pulmonar, bolile respiratorii cronice și cele cardiovasculare.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, fumatul ucide anual șase milioane de oameni. Majoritatea moare din cauza fumatului activ, iar zece la sută din cauza fumatului pasiv.