15 November 2024
mun. Chișinău

Numărul deceselor provocate de bolile pulmonare, în scădere, în Republica Moldova

Peste 400 de oameni din țara noastră și-au pierdut anul trecut viața, din cauza bolii pulmonare obstructive cronice (BPOC). Numărul deceselor este în scădere față de cele înregistrate în ultimii ani. Datele statistice au fost prezentate de către Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP), în contextul Zilei Mondiale a BPOC, marcată, anual, în a treia zi de miercuri a lunii noiembrie. Genericul din acest an este „Respirația este viață! Acționați mai devreme!”.

BPOC sau bronhopneumopatia obstructivă cronică are ca efect blocarea parțială a bronhiilor și deteriorarea țesutului pulmonar. Altfel spus, bolnavii nu mai respiră cum trebuie.

BPOC este una dintre principalele cauze de deces la nivel mondial, luând anual viața a aproximativ trei milioane de oameni. Se estimează că acest număr ar putea crește din cauza îmbătrânirii populației și a expunerii continue la factorii de risc.

În Republica Moldova, anul trecut, au murit 433 de oameni din cauza BPOC. Îmbucurător este faptul că numărul deceselor este în scădere față de anii precedenți. Astfel, în 2021, au murit 489 de oameni, iar în 2020 bolile pulmonare au luat viața a 506 persoane.

Fumătorii riscă să se aleagă cu BPOC

Principalii factori care duc la BPOC este fumatul și expunerea la alte particule și gaze toxice inhalate. Boala începe să se manifeste în jurul vârstei de 40 de ani. 80% dintre pacienții cu BPOC sunt persoane care fumează de 20-30 de ani.

Simptomele BPOC

Simptomele comune ale BPOC includ: dificultăți de respirație, tuse cronică, adesea cu flegmă, oboseală. Pe măsură ce BPOC progresează, persoanelor le este tot mai dificil să-și desfășoare activitățile zilnice normale, adesea din cauza lipsei de aer. Acestea suferă adesea de afecțiuni concomitente, cum ar fi boli de inimă, osteoporoză, patologii musculo-scheletare, cancer pulmonar, depresie și anxietate. Mai mult, pacienții cu BPOC sunt predispuși de două ori mai mult să facă diabet de tip II, dar și osteoporoză și cancer pulmonar.

Tratamentul BPOC

Un bolnav de BPOC trăiește în medie cu zece ani mai puțin decât speranța lui de viață. În plus, dezvoltă mai des infecții respiratorii și are de cele mai multe ori depresie, mai ales că pe lângă renunțarea la țigări trebuie să ia tratament în fiecare zi. Dacă 80% din bolnavii de BPOC sunt fumători, restul de 20%, care dezvoltă această boală, sunt cei expuși unui mediu poluat. Mai exact, este vorba despre mineri, sudori, cei care lucrează în industria siderurgică, dar și persoanele care se încălzesc la sobe și se expun la fumul de lemn. Pentru toți pacienții se recomandă tratament pentru încetinirea proceselor inflamatorii și fibrozante șa nivel pulmonar și ameliorarea simptomelor și calității vieții pacientului.

Actualmente nu există un remediu eficient pentru tratamentul BPOC. În schimb, pot fi întreprinse acțiuni de prevenire și îmbunătățire a calității vieții pacienților cu BPOC cum ar fi: crearea unor medii sănătoase și sigure la locul de muncă, acordarea suportului pentru renunțare la consumul de tutun, evitarea expunerii la fumul de tutun la domiciliu, în locurile publice, la locul de muncă, acces la servicii de prevenirea, diagnostic, tratament și îngrijire pentru pacienții cu BPOC etc.

Centrul american pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) investighează țigările electronice ca posibilă cauză pentru o serie de îmbolnăviri pulmonare în rândul adolescenților și adulților tineri din 14 state americane.