Oboseala și stresul ne fură din strălucirea din privire și ne lasă urme pe piele. Cearcănele sunt acele cercuri vinete de sub ochi, care trădează imediat faptul că dormim insuficient, stăm ore în șir în fața computerului sau trecem printr-o perioadă mai dificilă. Nu este o afecțiune gravă a pielii, însă aspectul inestetic pe care îl creează ne oferă disconfort, în special psihologic. Să scăpăm de cearcăne este mai simplu decât pare. Ideal ar fi să ne facem în fiecare zi somnul de frumusețe, dar cum acest lucru este aproape imposibil pentru cei mai mulți dintre noi, există o serie de remedii naturiste care ne vor face să arătăm fresh.
Uleiul de migdale. Este un ulei natural foarte bun pentru pielea sensibilă din jurul ochilor. Utilizarea regulată a acestuia nu doar că vă va scăpa de cearcăne, ci și va estompa ridurile. Totul este foarte simplu: înainte de culcare, aplicați puțin ulei de migdale în jurul ochilor și lăsați să acționeze peste noapte. A doua zi spălați-vă fața cu apă rece. Faceți acest ritual în fiecare seară.
Castravetele. Aceste legume au proprietatea de a curăța pielea și de a o lumina. De asemenea, castraveții oferă senzația de prospețime. Taie două felii de castravete și răcește-le vreo jumătate de oră în frigider, apoi relaxează-te, închide ochii și pune-le peste pleoape pentru 10 minute. Repetă această procedură de două ori pe zi, cel puțin o săptămână.
Cartoful. Agenții înălbitori naturali din cartofi vă pot ajuta să scăpați de cearcăne și pungile de sub ochi. Trebuie doar să dați prin răzătoare unul sau doi cartofi și să le stoarceți sucul. Apoi, cu un tampon, aplicați sucul pe porțiunea afectată, închideți ochii și lăsați să-și facă efectul vreo 10-15 minute. Clătiți bine cu apă rece și repetați procedura o dată sau de două ori pe zi, timp de câteva săptămâni.
Roșiile. Și aceste legume au proprietate de a oferi luminozitate pielii și de a o face să arate mai tânără, oferindu-i în același timp senzația de prospețime. Amestecă o linguriță de suc natural de roșii cu jumătate de linguriță de suc de lămâie. Aplică ușor amestecul pe pielea din jurul ochilor și lasă pentru 10 minute. Clătește cu apă rece și repetă ritualul de două ori pe zi, câteva săptămâni. Ai putea încerca doar cu felii de roșii, dar efectul va fi vizibil după o perioadă mai lungă.
Sucul de lămâie. Vitamina C care se conține din abundență în sucul de lămâie are proprietatea de înălbi pielea. Aplică puțin suc de lămâie cu un tampon pe zona afectată și lasă pentru 10 minute. Mare atenție însă, dacă sucul de lămâie oferă o senzație de usturime, atunci încetează să îl mai folosești. Pielea ar putea fi prea sensibilă pentru acesta.
Uleiul de cocos. Acesta este încă un ulei-minune pentru piele. O hrănește eficient, îi oferă luminozitate și te mai și scapă de riduri. Pur și simplu masează pielea din jurul ochilor cu puțin ulei de cocos și lasă-l să-și facă efectul pentru câteva ore, apoi clătește fața cu apă călduță. Fă acest lucru de câteva ori pe săptămână, cel puțin două luni.
Pliculețele de ceai. Cofeina și antioxidanții pe care le conține ceaiul au beneficii extraordinare atunci când vine vorba despre cearcăne și pungile de sub ochi. Ceaiul face pielea mai luminoasă și ajută la micșorarea vaselor de sânge de sub piele, eliminând astfel umflăturile. Este foarte simplu de utilizat. Nu arunca pliculețele de ceai folosite, dar pune-le în frigider pentru jumătate de oră. Închide ochii și pune câte un pliculeț peste fiecare, lasă vreo 15 minute, apoi clătește fața. Repetă o dată sau de două ori pe zi. Atenție să nu pătrundă ceai în ochi, pentru că ar putea apărea iritații.
Sursa: top10homeremedies.com