17 May 2024
mun. Chișinău

Pacientă salvată după o operație de înlăturare a neurinomului acustic, prin tehnica de abord translabirintic, efectuată în premieră, în Moldova

O femeie în vârstă de 40 de ani, diagnosticată cu neurinom acustic, o tumoră care se dezvoltă la nivelul nervilor care fac legătura între urechea internă și creier, a primit o nouă șansă la viață. Asta după ce medici neurochirurgi de la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” (SCR), reprezentanți ai Catedrei de otorinolaringologie din cadrul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, împreună cu o echipă de medici din Kiev, Ucraina, au efectuat, în premieră, în Republica Moldova, o intervenție de înlăturare a neurinomului acustic, prin tehnica de abord translabirintic.

Neurinoamele acustice sunt tumori benigne, care se dezvoltă la nivelul nervilor care fac legătura între urechea internă și nervii VIII cranieni (acustico-vestibulari), ai căror rol constau în auz și păstrarea echilibrului. Aceste tumori nu favorizează apariția metastazelor în alte organe, însă pot determina, prin creșterea lor continuă, comprimarea nervilor cranieni care reglează mișcarea și senzația la nivelul feței, vorbirea și înghițirea. Dacă tumora este foarte mare, se produce afectarea cerebelului (porțiunea din creier cu rol în păstrarea echilibrului și coordonarea mișcării) și a trunchiului cerebral care conține centrii vitali cardiovasculari și respiratori, ceea ce va duce în final, la stop cardio-respirator și deces.

Pacienta Olga M. a mărturisit că a simțit primele simptome ale afecțiunii încă în 2020:

„Prima dată, am simțit că mi se „strâmbă” fața. Era ceva periodic. Aveam permanent zgomote în ureche și dureri. Am urmat mai multe tratamente medicamentoase, iar în 2021, în urma RMN-ului, am aflat că este vorba despre o tumoare. Am continuat să iau medicamente, însă tumora a început să crească.”

Intervenția de îndepărtare a tumorii (meningiom) de unghi pontocerebelos, prin abord translabirintic, a fost efectuată la sfârșitului lunii ianuarie și a durat mai bine de nouă ore. Acum, femeia se simte bine, recuperarea decurge rapid, durerile practic au dispărut și, în curând, va fi externată.

„Mă simt mult mai bine. Pot vorbi, pot mânca de sine stătător. Nu mă înăbuș”, a spus pacienta.

Tumoarea de unghi pontocerebelos reprezintă o masă anormală de celule care se formează într-o zonă specifică a creierului, localizată între puntea cerebrală și cerebel. Această zonă, la nivelul bazei craniului este importantă prin faptul că aici își au originea nervii cranieni. Această regiune poate afecta auzul, echilibrul, sensibilitatea și mimica.

Îndepărtarea unei tumori de unghi pontocerebelos prin abord translabirintic implică accesarea printr-o cale care trece prin labirintul urechii interne. Aceasta este o modalitate de a ajunge la tumoare fără a afecta alte părți importante ale creierului și nervilor.

În comparație cu metoda „clasică” – abordul retrosigmoidian, abordul translabirintic oferă un acces alternativ, care permite identificarea mai rapidă și vizualizarea mai bună a nervilor facial și cohleovestibular, micșorând astfel riscul lezării lor în timpul operației. În același timp, abordul translabirintic elimină necesitatea retracției cerebelului, ceea ce poate ajuta la păstrarea funcției de echilibru, revenind cât de curând la un mod de viață obișnuit.

Îndepărtarea microchirurgicală a neurinoamelor, mai ales a tumorilor gigante, este una dintre cele mai complicate operații, reprezentând o provocare pentru neurochirurgi în ceea ce privește strategia chirurgicală, păstrarea funcționării nervilor cranieni și evitarea oricăror altor complicații.

Reprezentanții Catedrei de otorinolaringologie din cadrul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” împreună cu o echipă de medici din Kiev, Ucraina, au efectuat operația la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” din Chișinău, intervenția fiind o premieră pentru sistemul medical din țara noastră. Medicii care au efectuat operația sunt profesorii renumiți Oleg Borysenko de la Institutul de Otolaringologie „A. I. Kolomyichenko” din Kiev, Ucraina, și Vladimir Fediriko de la Institutul de Cercetări Științifice în Neurochirurgie „Romodanov”, Serghei Borodin, medic neurochirurg în cadrul SCR „Timofei Moșneaga”, Marin Buracovschi, medic chirurg ORL, și Anastasia Ursachi de la SCR „Timofei Moșneaga” – studentă-doctorandă la Școala Doctorală în domeniul Științe Medicale.

Pe tot parcursul intervenției chirurgicale funcția nervului facial a fost monitorizată cu ajutorul instalației de monitoring neurofiziologic multimodal.

Aceasta permite monitorizarea în timp real a activității neuronale și a altor funcții nervoase în timpul operației și atenționează chirurgul despre eminența apariției unor leziuni ale structurilor nervoase.

Subliniem că Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” este instituția care deține cea mai performantă instalație de monitorizare neurofiziologic intraoperator, iar Serghei Borodin, este unicul medic neurochirurg din țară, instruit în Germania în domeniul neurofiziologiei intraoperatorii.

Profesorul ucrainean Oleg Borysenko nu se află pentru prima oară în Moldova. Acum doi ani, el a participat la o intervenție de înlăturare a schwanomului vestibular prin abord translabirintic, realizată la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman” din capitală, fiind, de asemenea, o premieră pentru medicina din Republica Moldova.

Intervenția chirurgicală a avut loc în baza Acordului de colaborare încheiat între USMF „Nicolae Testemițanu” și Institutul de Otolaringologie „A.I. Kolomyichenko” din Kiev.