24 November 2024
mun. Chișinău

Pedagogii din țară vor învăța cum să acorde primul ajutor medical

Pedagogii din țară vor fi obligați să învețe cum să acorde primul ajutor medical. Începând cu săptămâna viitoare și până la începutul următorului an de învățământ, profesori de educație civică și educație fizică vor fi instruiți de către specialiștii Centrului Național de Asistență Medicală Prespitalicească.

Decizia a fost luată de către Ministerul Sănătății printr-un ordin semnat de ministrul Ruxanda Glavan. Medicii de urgență vor preda lecții teoretice și practice privind acțiunile care trebuie întreprinse în situații de urgență. Cadrele didactice vor fi învățate cum să evalueze corect respirația, pulsul și tensiunea arterială a persoanei care are nevoie de primul ajutor medical.

De asemenea, participanții la curs vor trebui să știe cum să efectueze resuscitarea cardiacă și cerebrală, dar și cum să evite obstrucția căilor respiratorii în timpul unui leșin.

Totodată, cadrele didactice vor fi instruite să acorde asistență persoanelor cu traumatisme. În acest context, vor fi demonstrate tehnicile de imobilizare și transportare a pacienților cu fracturi. Lista participanților și perioada desfășurării instruirii a fost stabilită de Ministerul Educației în comun cu cel al Sănătății.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *