4 December 2024
mun. Chișinău

Unii medici au primit deja salarii mai mari

Medicii de la Institutul de Medicină Urgentă din Capitală și-au ridicat, în data de 4 iulie, lefurile majorate, conform noului regulament de salarizare. Unii tineri specialiști au primit salarii de aproape două ori mai mari.  

Tatiana Turcan
Foto: Tatiana Țurcan

Reanimatorul Tatiana Țurcan, care activează de aproape șase ani în domeniu, a menționat pentru emedicina.md că, dacă până în luna precedentă ridica o leafă de aproape 3500 de lei, acum a primit cu peste 1500 de lei mai mult. „E un pas făcut în întâmpinarea tinerilor specialiști. Ni s-a oferit o speranță că lucrurile din domeniul sănătății se îndreaptă spre bine. Mulți colegi de-ai noștri pleacă peste hotare, unde sunt plătiți mult mai bine. Însă atât ei, cât și noi ne dorim să rămânem în acasă, să contribuim la creșterea nivelului medicinei din țara noastră”, a menționat medicul Tatiana Țurcan.

Oleg Coltun
Foto: Oleg Colțun

De asemenea, chirurgul Oleg Colțun ne-a dezvăluit că a luat un salariu cu aproape 90 la sută mai mare, față de luna trecută. Întrebat ce va face cu primul salariu majorat, medicul a specificat că va returna datoriile acumulate din cauza veniturilor mici. „Lucrez de mai bine de șase ani în calitate de medic. Am un copil de trei ani. Cu salariul de medic începător este practic imposibil să-ți întreții familia și să plătești facturile. Chiar dacă, în urma majorării, salariul nu este foarte mare, oricum sunt recunoscător. Aceasta este o speranță că vor urma și alte creșteri salariale.”

Maxim Taralunga
Foto: Maxim Taralunga

Și chirurgul Maxim Taralunga a ridicat o leafă de aproape două ori mai mare. La salariul tarifar s-au adăugat banii pentru gărzile de noapte. „Am simțit diferența la buzunar. De salarii mai mari se bucură în special tinerii specialiști. Majorarea lefurilor este un pas înainte, mă bucur că s-a ajuns la asta. În primul rând medicii, profesorii și polițiștii trebuie să aibă salarii mari. Astfel, societatea va fi mai educată, sănătoasă și protejată. Muncim în condiții dificile, deseori suntem agresați de pacienți. Dar nu ne dăm bătuți, mergem mai departe. Pasiunea și altruismul sunt mai presus de orice”, a afirmat chirurgul Maxim Taralunga.

Noul regulament de salarizare a medicilor a fost aprobat de Guvern în data de 29 iunie, la inițiativa Ministerului Sănătății.

Regulamentul privind salarizarea angajaților din instituțiile medico-sanitare publice a intrat în vigoare în 1 iulie 2016. Potrivit articolului 34 din acest document, în cazul în care salariul de funcție al unor angajați va fi mai mic decât leafa lunară, formată din plățile obligatorii, stabilită conform condițiilor anterioare, li se va păstra și achita diferența de salariu.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *