21 November 2024
mun. Chișinău

O nouă premieră privind transplantul hepatic. Prima femeie din Moldova, care a donat o parte din ficat, a născut pentru a doua oară un copil perfect sănătos

Lupta unei mame pentru viață este mai puternică decât teama de a nu reuși. Este vorba despre Elena Gherlih, o tânără mămică din Moldova. După ce acum doi ani a donat o porțiune din ficat primului său copil, un băiețel pe nume Gabriel, recent, a născut o fetiță perfect sănătoasă. Și asta datorită medicilor de la Spitalul „Repromed”, care au realizat toate intervențiile chirurgicale cu succes. Potrivit doctorilor, aceasta este prima femeie din Moldova care a născut după ce a fost donator de organe.  

Înainte de a-l naște pe cel de-al doilea copil, Elena Gherlih mărturisește că a trecut printr-o perioadă dificilă. Fiul său, Gabriel, a suferit de o boală severă a ficatului și viața lui era în pericol. Ca să-și salveze copilul, Elena a apelat la medicii de la Spitalul „Repromed”. După lungi investigații și discuții cu doctorii, femeia a trebuit să doneze o parte din ficat fiului său. Intervenția chirurgicală a fost efectuată cu succes de către doctorul Adrian Hotineanu și alți medici din echipa sa.   

„Miruna avea la naștere 3,320 de kilograme și așteptăm să crească mare. A fost o sarcină spontană, cu toate că sufletește îmi doream, dar eram axați pe Gabriel și tot ceea ce este legat de sănătatea lui. Doamne-Doamne însă nu ne-au uitat. Nu am conștientizat până în ziua în care am născut că vom fi părinți de fetiță. Nu m-am confruntat cu dificultăți, doar în primul trimestru am avut toxicoză, la fel cum a fost la prima sarcină. Singurul disconfort față de prima sarcină a fost că oboseam mai repede. Am fost donator de ficat pentru băiețelul meu, Gabriel, care acum este bine, datorită dlui profesor (n.r. Adrian Hotineanu) și echipei de la București. Le mulțumim frumos pentru tot! Când am aflat că sunt însărcinată, ca să fim în siguranță, l-am ales pe medicul Scarlat ca să-mi monitorizeze sarcina. Când ai siguranță, totul decurge altfel. Echipa care a asistat la naștere a fost de nota 10, m-a încurajat și totul a decurs bine”, povestește Elena Gherlih.

Sarcina Elenei a fost o provocare majoră pentru medicii de la maternitatea „Repromed”. Profesionalismul medicilor însă a învins.

„Doamna Elena a venit la noi în primul trimestru de sarcină. Am colectat anamneza și am rămas uimit de faptul că pacienta a avut puterea să facă un pas atât de mare. Acum 2,4 ani, această pacientă a fost donator pentru primul ei copil, care suferea de o afecțiune hepatică destul de severă, care punea în pericol viața copilului său. În prezent, atât copilul, cât și mama se simt foarte bine. Îi era frică ca nu cumva și cel de-al doilea copil să se confrunte cu aceeași problemă ca și în cazul primului copil. După multe discuții, investigații de laborator, genetice, am reușit să o convingem că sarcina poate fi o reușită. Aceasta a decurs bine, conform recomandărilor chirurgilor, iar nașterea a avut loc prin cezariană. Perioada postoperatorie a decurs fără probleme, fără complicații. După 48 de ore, mama și nou-născutul au fost externați. Îi dorim mamei să aibă putere să-i crească pe acești doi copilași”, a declarat medicul obstetrician-ginecolog Vadim Scarlat.