22 November 2024
mun. Chișinău

Tot ce trebuie să știi despre gluten și cum îți afectează sănătatea

În ultimii ani a devenit un adevărat trend alimentar să consumăm produse ”gluten free”. În timp ce pentru mulți acesta nu este un moft, ci o necesitate, din cauza intoleranței la gluten, pentru alții este doar un motiv de laudă. Chiar și sondajele recente au demonstrat că majoritatea adepților dietelor fără gluten habar n-au despre efectele acestui element asupra sănătății.

Glutenul este o componentă care face blatul mai elastic și mai ușor de întins, de aceea se găsește în pâinea pufoasă și produsele de patiserie. De asemenea, el oprește coagularea sosurilor și oferă o textură plăcută mai multor conserve și produse procesate. Mai țineți cont că nu doar grâul conține gluten. Această proteină se mai regăsește și în alte cereale, precum secară și orz. Mai poate fi, în cantități mai mici, şi în produse precum brânza cu mucegai, sosul de soia, cafea sau bere.

Există oameni care suferă de boala celiacă, o afecțiune autoimună. Aceștia nu pot consuma produse care conțin gluten, pentru că organismul nu poate digera această proteină. 30-40% dintre oameni au predispoziție genetică de a o dezvolta, însă doar 1-3% au ajuns să sufere de ea. Cei mai mulți dintre noi știm că cei care au boala celiacă nu au voie să consume gluten, dar nu cunoaștem faptul că această proteină are efecte dăunătoare chiar și asupra celor sănătoși.

În ultima perioadă, tot mai multe persoane au început să devină sensibile la gluten. Apar anumite reacții, uneori aparent inexplicabile, care pot duce în timp până la intoleranță, dar fără să fie vorba despre boală autoimună. Trebuie să știți că ar putea fi de vină și alte proteine conținute în grâu, precum aglutinina și amilaza, sau întregul amestec dintre cele trei. Astfel, cerealele care conțin gluten nu sunt interzise doar celor care au boala celiacă.

Cum ne dăm seama că începem să devenim sensibili la gluten sau la amestecul de proteine din grâu? Ei bine, există mai multe simptome care trebuie să ne alarmeze. Printre acestea se numără diareea, balonarea, flatulența, constipația, indigestia, durerile abdominale și de cap, scăderea sau adăugarea în greutate, oboseala cronică și depresia.

De asemenea, sunt studii care arată că persoanele, care nu au fost diagnosticate cu boala celiacă sau sensibilitate la gluten, se pot confrunta cu probleme legate de acesta. Un exemplu ar fi sindromul de colon iritabil, adică inflamația intestinelor. Acesta este răspunsul natural al organismului în fața unui agresor. Adică, proteinele din grâu irită intestinele, care nasc un răspuns imunitar. Această problemă se poate agrava și duce la permebialitate intestinală. În mod normal, intestinul are un sistem de apărare care lasă substanțele nutritive să ajungă în sânge și nu le primește pe cele de care nu este nevoie și care trebuie eliminate. Din cauza inflamației, însă, acest sistem poate fi afectat și, prin urmare, acea mizerie poate ajunge în sânge.

Mai mult, glutenul poate avea efecte negative şi asupra creierului. Medicii spun că unele boli neurologice pot fi agravate sau chiar provocate de consumul de gluten. Spre exemplu, a fost demonstrat că ataxia cerebrală este cauzată, cel puțin parțial, de această proteină. Maladia implică pierderea controlului asupra menținerii echilibrului și asupra coordonării mișcărilor, precum și probleme de vorbire. Totodată, în cazul altor maladii a fost stabilit că o dietă fără gluten ajută la tratament. Este vorba despre autism, schizofrenie și epilepsie.

În total, potrivit New England Journal of Medicine, a fost demonstrată legătura dintre consumul de gluten și cel puțin 35 de boli.

Sursa: paleoleap.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *