Un fiu și-a salvat tatăl de la moarte, datorită faptului că i-a acordat primul ajutor medical. Părintele s-a înecat în timp ce mânca, apoi și-a pierdut cunoștința. Incidentul a avut loc în satul Step-Soci, din raionul Orhei.
Fiul i-a eliberat tatălui căile respiratorii, care au fost obstrucționate de alimentul înghițit. Ulterior, acesta a efectuat manevre de resuscitare până la sosirea ambulanței. Primul ajutor medical a durat cinci minute, de care a depins însă supraviețuirea bărbatului.
“Datorită măsurilor de resuscitare, creierul și cordul primesc fluxul necesar de oxigen și sânge, prin sistemul circulator. Cu cât mai devreme sunt inițiate aceste acțiuni, cu atât mai mari sunt șansele de supraviețuire pentru pacient. În astfel de cazuri, cinci minute sunt vitale pentru viața omului. După acest interval de timp, apar leziuni ireversibile la nivelul celulelor“, a explicat pentru emedicina.md Veronica Bulicanu, medic din cadrul Centrului de instruire al CNAMUP.
Medicii de urgență, care au sosit la fața locului, au constatat că bărbatul a făcut stop cardio-respirator. Ei l-au reanimat în decurs de 15 minute, după care respirația pacientului a fost restabilită. Acesta a fost transportat la Spitalul Raional din Orhei pentru îngrijiri suplimentare.
emedicina.md amintește că Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească și Ministerul Sănătății organizează acțiuni în cadrul cărora populația este instruită cum să acorde primul ajutor medical.