23 November 2024
mun. Chișinău

Indemnizația medicilor începători, cu 50% mai mare

Indemnizația unică pentru medicii începători, care vor alege să lucreze în sate, a fost majorată cu 50 la sută. O decizie în acest sens a fost luată astăzi la ședința cabinetului de miniștri, care a aprobat proiectul elaborat de ministerul Sănătății.

Astfel, alocația pentru tinerii specialiști va ajunge până la 45 de mii de lei, cu 15 mii de lei mai mare decât în prezent. Potrivit proiectului ministerului Sănătății, prima tranșă de 11200 de lei va fi achitată după prima lună de activitate, iar celelalte trei tranșe vor fi plătite la sfârșitul fiecărui an de activitate.

Pentru medicii și farmaciștii cu studii medii alocația unică va fi majorată de la 24 de mii la 36 de mii de lei. Decizia autorităților a fost luată după ce, în ultimul deceniu, sistemul medical a devenit neatractiv în centrele raionale și la sate, excepție fiind doar orașele Chișinău și Bălți.

Statistica ministerului Sănătății arată că, anual, aproape fiecare al treilea tânăr care a urmat studii generale în medicină de 9-10 ani renunță să se angajeze în sistemul public al sănătății. Proaspeții absolvenți refuză să se angajeze în spitale din cauza salariilor mici și a condițiilor proaste de muncă.

Potrivit datelor oficiale, sistemul de sănătate din țară a pierdut în perioada 2003-2015 peste 3600 de lucrători medicali.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *