12 October 2024
mun. Chișinău

Achizițiile publice centralizate transparente, o soluție pentru asigurarea medicamentelor în țara noastră

Achiziționarea medicamentelor și dispozitivelor medicale prin intermediul Centrului de Achiziții Publice Centralizate în Sănătate (CAPCS) a generat economii de până la 30 la sută. Acest lucru a fost posibil datorită planificării rezonabile a produselor medicale, în conformitate cu necesitățile reale ale pacienților și monitorizarea eficientă a contractelor de achiziții publice, fapt care a permis evitarea fraudelor. Rezultatele activității CAPCS și beneficiile pentru sistemul de sănătate din țară au fost discutate astăzi, 30 mai, în cadrul unei mese rotunde, organizată de Ministerul Sănătății.

Datorită înființării CAPCS instituțiile medicale au semnat contractele pentru 2017 la sfârșitul anului trecut. Aceasta a fost o premieră pentru sistemul de sănătate, deoarece anterior procedura era realizată cu întârziere de câteva luni. Ca urmare, contractele erau implementate abia în a doua jumătate a anului. Anume această situație genera un deficit de medicamente în mai multe instituții medicale.

Una dintre principalele acțiuni în vederea eliminării risipei banilor publici, a fraudei și corupției din sănătate a fost crearea CAPCS. Nu vom mai admite ca vreun pacient internat să fie pus în situația de a-și procura singur medicamente”, a declarat ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan.

Organizarea eficientă și transparentă a procesului de achiziții publice prin intermediul CAPCS a contribuit la gestionarea eficientă a banilor publici în sistemul de sănătate. De exemplu, în ultima jumătate de an, pentru achiziționarea a 781 de denumiri de medicamente s-au planificat 400 de milioane de lei. În final, suma contractată, în urma desfășurării procedurilor de achiziție, a fost de 300 de milioane de lei, rezultând o economie de 100 de milioane de lei.

În același timp, pentru achiziționarea a 48 de poziții de produse parafarmaceutice au fost prevăzuți 100.000.000 de lei. În urma desfășurării procedurilor de achiziție au fost însă economisiți aproape 47 milioane de lei.

Ministerul Sănătății este preocupat de transparența și monitorizarea contractelor de achiziții publice, deoarece asigură gestionarea eficientă a resurselor financiare în domeniul sănătății.

Pentru ca aceste contracte să fie accesibile și publicului larg, Banca Mondială a inițiat în anul 2015 conceptul de contractare deschisă, inițiativă care promovează  implicarea cetățenilor în toate sectoarele și în toate etapele procesului de contractare publică. Mai multe detalii găsiți aici.

De asemenea, Ministerul Sănătății a pus la dispoziția cetățenilor numărul de telefon  (022) 72-10-10 la care pot să semnaleze abaterile din sistemul de sănătate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *