4 December 2024
mun. Chișinău

Ajutorul social, oferit în condiții mai dure

Beneficiarii de ajutor social, inclusiv de alocații pentru iarnă, vor fi obligați să folosească banii strict în scopurile prevăzute de lege. În caz contrar, ei riscă să fie lipsiți de finanțare. Noua regulă se regăsește într-un proiect elaborat de Ministerul Muncii.

Așadar, persoanele care vor primi ajutor social de la stat vor trebui să-l folosească, în funcție de fiecare caz, pentru familie, alimentație, vestimentație, locuință, igienă, îngrijire medicală, educație și școlarizarea obligatorie a copiilor.

Odată cu luarea deciziei de acordare a ajutorului social, beneficiarul va semna un acord privind asumarea obligativității utilizării alocației conform regulamentelor oficiale.

Dacă se va constata că beneficiarii nu utilizează banii în scopurile prevăzute de lege, în termen de 10 zile, direcția socială teritorială va retrage ajutorul.

De asemenea, în premieră, solicitarea de acordare a ajutorului social va putea fi făcută și prin telefon, la structura teritorială de asistență socială. O altă noutate este că în cazul în care familiile îngrijesc de copii care își continuă studiile, ajutorul social va fi oferit până la încheierea studiilor, însă nu mai târziu de atingerea vârstei de 23 de ani.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *