4 December 2024
mun. Chișinău

Bacteria E.coli – pericol pentru copiii moldoveni

Infecțiile cu bacteria E.coli continuă să-i îmbolnăvească pe copiii moldoveni. Potrivit datelor Centrului de Sănătate Publică din Capitală, pe parcursul anului 2016, în Chișinău, au fost înregistrate 193 de cazuri de îmbolnăviri prin E.coli. În același timp, tulpina enterohemoragică a provocat boala în 54 de cazuri. Potrivit specialiștilor, anume acest grup de bacterii afectează cel mai vulnerabil grup de persoane – copiii de până la trei ani. Anume aceștia constituie 71 la sută din numărul total de cazuri înregistrate.

Cel mai des, copiii se îmbolnăvesc la domiciliu

Doctorii spun că modul de transmitere a E.coli se face prin intermediul mâinilor infectate, când se utilizează aceleași lucruri, cum ar fi jucării, veselă, mai ales în spitale, în secțiile pentru nou-născuți și creșe, unde pot apărea epidemii explozive cu evoluție gravă. Surse de infecții sunt și animalele, carnea crudă preparată în mod necorespunzător, laptele nefiert, fructele și legumele spălate insuficient sau cu apă din surse nesigure. Perioada de incubație a acestei infecții este de la o zi, până la șapte zile. Boala se manifestă sub formă de scaune lichide, frecvente, de culoare galbenă intensă (pată pe scutece), uneori chiar cu sânge, dureri abdominale, grețuri, vome repetate. La copii, formele toxice pot provoca insuficiență renală, convulsii sau șoc toxiinfecțios.

Ce este E.coli

E.coli este o bacterie larg răspândita în natură, care se găsește în intestinul omului și al animalelor. Majoritatea bacteriilor care aparțin acestui gen este inofensivă, însă există tipuri de E. coli complicate, care pot provoca urmări grave.

Cum scăpăm de boală

Cea mai importantă măsură terapeutică este cea de hidratare și reechilibrare electrolitică. Tratamentul corect al infecțiilor cu E.coli presupune administrarea antibioticelor care pot distruge bacteria. Deoarece sunt multe tulpini de E.coli, sensibilitatea lor la antibiotice variază foarte tare. De aceea, doar medicul este în măsură să prescrie un tratament corect.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *