21 November 2024
mun. Chișinău

Beneficiile alăptării pentru copil și mamă

Sunt multe femei care doresc să-și hrănească bebelușii la sân, dar nu reușesc. Unele afecțiuni medicale fac alăptarea dificilă sau nerecomandată. Dar majoritatea mamelor care aleg să alăpteze pot reuși dacă încearcă cu adevărat. Sunt trei factori care pot face o diferență semnificativă: evitarea formulelor de lapte în primele zile de viață, să nu vă descurajați prea curând și să vă stimulați suficient sânii. Oamenii de știință au descoperit că, pentru majoritatea copiilor, laptele de mamă este mult mai sănătos decât formulele de lapte. Laptele matern conține anticorpi și alte substanțe care îi pot ajuta pe bebeluși să lupte contra infecțiilor și reduce riscul de alergii, obezitate și alte afecțiuni cronice. De asemenea, laptele de mamă este mai bogat în acizi grași esențiali necesari pentru dezvoltarea creierului. Formulele mai noi de lapte praf conțin unele dintre aceste substanțe, însă laptele matern au atât de multe de astfel de substanțe încât niciun producător de formule nu le poate reproduce complet. Mai mult, alăptarea la sân face minuni pentru o proaspătă mamă și pentru relația acesteia cu propriul copil. Atât ea, cât și sugarul sunt fericiți să fie împreună și resimt mai multă dragoste unul față de celălalt. Un alt avantaj este că alăptatul este mult mai ieftin. Anume din acest motiv, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și UNICEF recomandă alăptarea exclusivă, adică fără apă, sucuri, ceaiuri sau lapte formula, până la șase luni de viață ale bebelușului și apoi continuarea alăptării în paralel cu alte alimente până la vârsta de doi ani. Pentru a încuraja alăptarea și pentru a îmbunătăți starea de sănătate a bebelușilor din toată lumea, în perioada 1-7 august are loc Săptămâna Internațională a Alăptării.

Susține creșterea și dezvoltarea copilului

Close up view of a mother breastfeeding her baby (6-12 months)

Laptele matern este combinația perfectă de proteine, grăsimi, vitamine și carbohidrați care ajută bebelușul să crească și să se dezvolte corespunzător. De asemenea, leucocitele, anticorpii, enzimele și hormonii din acest lichid îl fac ideal pentru nou-născuți. Este ușor de digerat și are proprietatea de a proteja copilul. Mai mult, calciul și fierul din laptele matern, necesare pentru întărirea oaselor micuțului, sunt ușor de absorbit. Conține grăsimi sănătoase foarte necesare organismului micuțului pentru dezvoltarea creierului și sistemului nervos.

Întărește imunitatea

Alergiile alimentare, bolile de piele și astmul se întâlnesc mult mai rar în rândul copiilor care au fost alimentați natural în primele patru luni de viață. Se datorează, în mare parte, colostrului din primul lapte produs de organismul mamei în câteva zile după naștere. Acest lapte este sărac în grăsimi, dar foarte bogat în proteine care ajută extrem de mult la construcția sistemului imunitar al copilului. De aceea, bebelușii hrăniți la sân sunt mult mai rezistenți în fața microbilor, bacteriilor, virusurilor și altor factori patogeni. În plus, alăptatul consolidează beneficiile vaccinării.

IQ mai mare

Mai multe studii recente au demonstrat că bebelușii alimentați natural vor avea, în viitor, un IQ mai ridicat față de cei care mănâncă lapte formula. Beneficiile cognitive ale laptelui matern sunt legate de acizii grași polinesaturaţi, în special Omega-6 și Omega-3. Anumite proteine conținute în acest lichid, la fel, ajută la dezvoltarea creierului.

Scade riscul sindromului morții subite a sugarului

Alăptatul în primele șase luni de viață va proteja bebelușul de sindromul morții subite. Este vorba despre cazurile deces ale micuților sub vârsta de un an ale căror cauze nu pot fi stabilite prin autopsie. Se explică, potrivit oamenilor de știință, prin faptul că bebelușii alimentați natural se trezesc mult mai ușor, adică nu au un somn atât de profund.

Reduce riscul de cancer

Un studiu din 2008 a demonstrat că alăptatul scade riscul apariției cancerului atât la copil, cât și la mamă. În timp ce bebelușul este ajutat să-și întărească imunitatea, mama este protejată de tumori la sân, uter sau ovare, în special atunci când micuțul este alimentat natural cel puțin până la un an. În 2017 a mai apărut un studiu, în cadrul căruia cercetătorii au descoperit accidental că în laptele matern se găsește o substanță, numită Hamlet, care omoară celulele tumorale.

Vedere mai bună

Un copil alimentat de sân prezintă risc mai scăzut de a purta ochelari când crește mare. Laptele matern conține acizi grași nesaturați, care îl vor ajuta să aibă o vedere mai bună și îi vor dezvolta corespunzător ochii. Anume unul dintre acești acizi este componenta primară din structura retinei. De asemenea, laptele matern este un antibiotic natural care va păzi ochii micuțului de diferite infecții.

Sistem digestiv sănătos

Problemele digestive se întâlnesc foarte des în rândul bebelușilor. Mulți au dureri de burtică în primele luni de viață, de aceea echilibrul substanțelor nutritive din laptele matern îi poate ajuta să-și construiască un sistem digestiv sănătos. Cele mai bune efecte le are colostrul, care conține substanțe necesare sistemului digestiv al bebelușului pentru a se adapta necesităților. De asemenea, proteinele din laptele matern sunt mai ușor de digerat decât cele din formula. Acest lichid va asigura un echilibru al florei intestinale și îi va ajuta stomacul să funcționeze eficient.

Reduce riscul apariției diabetului

Alăptatul scade posibilitatea de a dezvolta diabet atât pentru bebeluș, cât și pentru mamă. Acest avantaj este valabil și pentru femeile care au deja această boală, pentru că alimentarea micuțului la sân scade dependența ei de insulină și îmbunătățește indicele glicemic.

Ajută mama să-și recapete silueta

Alăptatul le poate ajuta pe mămici să slăbească după sarcină, deoarece pentru a se produce lapte se consumă multe calorii. Astfel, proaspetele mame își recapătă formele de altădată fără să respecte un regim strict. O femeie are nevoie, zilnic, de 500 de calorii pentru a produce laptele. În timpul alăptatului însă sunt arse tot atâtea.

Provoacă satisfacție

Suptul eliberează oxitocină, un hormon care ajută uterul să revină la dimensiunile sale dinaintea sarcinii. De asemenea, oxitocina determină apariția unor sentimente de mulțumire și fericire. Mamele care alăptează vorbesc despre imensa satisfacție pe care o resimțit-o, deoarece au știut că le asigură copiilor lor ceva ce nimeni altcineva nu le-a putut oferi.

Aduce economii în bugetul familiei

Unul dintre avantajele economice ale laptelui matern este faptul că nu trebuie cumpărat. Este un produs-minune, absolut gratuit. În același timp, o cutie de lapte praf, care este suficientă unui un bebeluș pentru cel mult o săptămână, costă, în Moldova, cel puțin 50 de lei și poate ajunge până la 400 de lei.

Sursa:

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *