19 May 2024
mun. Chișinău

Cazurile de gripă se înmulțesc în Capitală

Cel puțin 77 de cazuri noi de gripă sezonieră au fost înregistrate săptămâna trecută în municipiul Chișinău. Potrivit datelor Centrului municipal de Sănătate Publică, din numărul total, 68 de cazuri au fost înregistrate la copii sub vârsta de 17 ani. De la începutul sezonului rece s-au înregistrat 134 de cazuri de gripă. Și numărul virozelor respiratorii este în creștere. Săptămâna trecută au fost înregistrate peste 4500 de cazuri, cu peste o mie mai multe decât săptămâna precedentă.

Totuși, potrivit reprezentanților Centrului Național de Sănătate Publică, situația nu este critică, iar numărul de cazuri înregistrate până acum nu ar trebui să ne îngrijoreze. Șeful adjunct al CNSP, Nicolae Furtună, susține că pentru a preveni răspândirea virusului gripal, bolnavii ar trebui să cheme medicul de familie acasă. De asemenea, el le recomandă tuturor oamenilor, inclusiv pacienților care fac parte din grupurile de risc să se vaccineze.

Săptămâna trecută, un lot de 200 de mii de doze de vaccinuri antigripale, donate de un centru medical din SUA, au ajuns în țară. Imunizarea a început în data de 15 decembrie. Procedura este gratuită. Toți cei care vor să se vaccineze împotriva gripei trebuie să se adreseze medicului de familie.

Printre primii care urmează să beneficieze de serul antigripal se numără persoanele din categoriile de risc, printre care lucrătorii medicali, vameșii, polițiștii de frontieră, angajații trupelor de carabinieri, copiii din orfelinate, bătrânii din aziluri, bolnavii de maladii cronice.

Vaccinurile care au fost aduse în țara noastră sunt interzise gravidelor și copiilor de până la vârsta de trei ani.

Vaccinurile antigripale nu pot fi găsite în nicio instituție medicală privată din Moldova.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *