16 cazuri de rujeolă au fost confirmate de la începutul acestui an, în Republica Moldova. Un nou focar a fost înregistrat luna aceasta, la mai mulți oameni cazați într-un Centru de plasament temporar pentru refugiați, din municipiul Chișinău. Până în prezent, au fost confirmate 11 cazuri de rujeolă, inclusiv la un copil de 11 ani, din acest centru. Alte cazuri cu suspiciune la rujeolă se află în proces de investigare.
Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), toate persoanele prezintă simptome asociate infecției rujeolice (febră, tuse, erupții cutanate) și au fost spitalizate în instituții medicale specializate, unde primesc îngrijiri medicale. Ancheta epidemiologică continuă, iar persoanele contacte se află sub supraveghere medicală.
Specialiștii ANSP au întreprins mai multe măsuri în focar, inclusiv de supraveghere, control și restrictive – documentare a anamnezei vaccinale, monitorizarea contacților și identificarea activă a persoanelor bolnave (de comun cu asistența medicală primară), de dezinfecție curentă pentru a preveni răspândirea infecției.
Rujeola este o infecție virală extrem de contagioasă, care poate duce la complicații grave, precum infecția urechii medii, laringită, bronșită, pneumonie, encefalită, meningoencefalită, panencefalită și chiar deces.
ANSP amintește că tratament specific pentru rujeolă nu există, dar putem preveni boala prin vaccinare. În Republica Moldova, sunt disponibile cantități suficiente de vaccin combinat contra rujeolei, oreionului, rubeolei.
Vaccinul ROR utilizat în țară este precalificat de către Organizația Mondială a Sănătății. Vaccinarea se efectuează gratuit, la vârstele de 12 luni, 6-7 ani și 15-16 ani. Părinții copiilor care nu au beneficiat de vaccin la vârstele corespunzătoare, sunt îndemnați să se adreseze la instituțiile de asistență medicală primară, unde medicul de familie va propune o schemă individuală de vaccinare.
ANSP mai atenționează că, în ultimele luni, se atestă o situație epidemiologică nefavorabilă privind rujeola în Regiunea Europeană.
În context, este reiterată necesitatea sporirii vigilenței cetățenilor față de rujeolă, inclusiv prevenirea îmbolnăvirii prin efectuarea vaccinării ROR; verificarea statutului vaccinal al copiilor; adresarea imediată la medic în caz de febră și erupții cutanate și cel puțin unul dintre semnele: tuse, rinită, conjunctivită; izolarea persoanelor care prezintă simptome asemănătoare rujeolei, până la determinarea diagnosticului, deoarece transmiterea se face prin contact direct cu picăturile de secreție prin strănut, tuse sau conversație, picături care rămân pentru o perioadă lungă în aer.