19 May 2024
mun. Chișinău

Doctori de la SCR și din Ucraina au mai salvat o inimă

watermarked-Photo 1O echipă de medici din Moldova și Ucraina au salvat inimioara unei fetițe de doar zece zile. Micuța, pe care o cheamă Eva, suferea de boli de rinichi, ficat și de transpoziția vaselor mari, o malformație cardiacă congenitală în care cele mai importante vase ale organismului uman – aorta și artera pulmonară sunt inversate. În consecință, aorta iese din ventriculul drept al inimii și primește sânge albastru, care este trimis înapoi în corp, fără a fi oxigenat. Iar artera pulmonară iese din ventriculul stâng, primește sânge roșu și îl trimite din nou în plămâni. 

watermarked-Photo 4
Foto: Sorina Țurcan și soțul ei

Mama fetiței, Sorina Țurcan, are 30 de ani, iar Eva este cel de-al doilea copil în familie. Femeia a aflat că va aduce pe lume un bebeluș bolnav, în urma ecografiei efectuate în a opta lună de sarcină. ”Când am aflat diagnosticul înfiorător, am simțit că mor. Doctorii m-au trimis la Kiev să nasc și să-mi opereze copilul. Am refuzat să merg. Mi-a fost frică. Apoi, am aflat că și la noi se fac astfel de intervenții chirurgicale, deși sunt foarte riscante. Dar am crezut în doctorii moldoveni și cu ajutorul celor de la Kiev și a lui Dumnezeu, operația a fost reușită. Le mulțumesc tuturor pentru că mi-au salvat fetița, care s-a născut în data de 16 iunie.

Sorina Țurcan ne-a mai spus că a plâns întruna și s-a rugat ca fetița ei să se facă bine. ”Medicii i-au dat foarte puține șanse de supraviețuire. Cât a durat operația nu-mi găseam locul. Când am fost anunțată că s-a încheiat, m-am apropiat de medic, care m-a privit și mi-a spus doar atât: «Să vă dea Dumnezeu sănătate». Apoi m-a îmbrățișat și am plâns în brațele lui”, a mărturisit mama Evei.

watermarked-Photo 3Întrucât diagnosticul a fost unul grav, doctorii de la Spitalul Clinic Republican (SCR) au apelat la șefa Departamentului pentru Copii din cadrul Institutului Inimii din orașul Kiev, cardiochirurgul Irina Akseonova. „M-au invitat colegii, deoarece a fost un caz complicat. Ne era frică să operăm copilul, avea ficatul mărit. Acum, micuța are suficient oxigen în sânge. Datorită acestei operații, organismul va fi capabil să lupte cu celelalte afecțiuni. Copiii cu astfel de malformații trebuie operați în primele 20 de zile. Riscul crește cu fiecare zi. Șansele ca bebelușul să trăiască au fost foarte mici, a menționat pentru emedicina.md Irina Akseonova.

Liviu-Maniuc
Foto: Liviu Maniuc

La rândul său, șeful Secției Chirurgia Malformațiilor Congenitale, cardiologul și chirurgul, Liviu Maniuc, a declarat că a fost o operație plină de riscuri. Dacă micuța ar fi avut doar defectul la inimă, situația ar fi fost alta. Lucrurile s-au complicat odată cu depistarea bolilor la rinichi și ficat. “Operația a durat opt ore, a fost efectuată cu ajutorul unui microscop. Am fost nevoiți să riscăm. Suntem mulțumiți de rezultat. Succesul se datorează întregii echipe: anesteziologului Dumitru Frunze, medicului care a efectuat perfuziile Eugen Bârlan, asistentei de operație Angela Serdţevaia și colegei noastre din Ucraina, Irina Akseonova”, a precizat Liviu Maniuc.

Acum, fetița se află sub supravegherea medicilor de la SCR și va rămâne internată până când se va însănătoși.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *