7 November 2024
mun. Chișinău

Caisele, savurați-le fără să vă faceți griji pentru siluetă

apricotsCaisele sunt fructele de culoare galben-portocaliu, pline de beta-carototen și fibre. Sunt unele dintre cele mai delicioase semne ale verii. Fructele uscate sau conservate pot fi găsite în magazine întregul an, cele proaspete – doar când e cald. Caisele pe care le găsiți iarna în supermarketuri sunt importate. Acestea sunt bogate în antioxidanți, vitamina C și A, potasiu și fibre, găsindu-și un loc excelent în alimentația noastră zilnică și aducând un aport important sănătății și frumuseții. Mai putem adăuga gustul dulce-acrișor, care incită papilele gustative. Toate acestea, la doar 17 calorii într-o caisă! Mai exact, le putem consuma fără să ne facem griji pentru siluetă.

Elimină toxinele și neutralizează radicalii liberi. Caisele conțin antioxidanți puternici din categoria carotenoizilor. Anume beta-carotenul este cel care le oferă fructelor culoarea galben-portocaliu. Proprietățile antioxidanților este de a proteja organismul de acțiunea radicalilor liberi, care pot afecta țesuturile și celulele corpului și pot duce la dezvoltarea tumorilor canceroase. Caisele conțin licopen, antioxidant care previne cancerul, în special cel de prostată. Caisele consumate în mod regulat contribuie la eliminarea toxinelor din organism, fiind un produs recomandat în curele de detoxificare.

Protejează vederea. Carotenoizii sunt esențiali și pentru vedere, același efect îl are și un alt compus fitochimic numit luteina-zeaxantina. Aceste substanțe nutritive protejează retina în fața razelor ultraviolete. Studiile au demonstrat că oamenii care consumă alimente bogate în aceste substanțe sunt mai puțin expuse riscului de a face cataractă sau de a dezvolta boli oftalmologice degenerative.

DSC00224-1024x768Bune pentru creier. Fiind bogate în vitamine și alte substanțe nutritive importante, caisele sunt foarte bune pentru sănătatea mintală. Aceste fructe te ajută să scapi de stările cronice de oboseală, depresie și îți creează buna dispoziție. Conțin fosfor, bun pentru memorie și combaterea insomniei.

Proprietăți antiinflamatoare. Sunt bogate în catechine, niște fitonutrienți care se găsesc în cantități mari în ceaiul verde. Acești flavonoizi oferă proprietăți antiinflamatoare, pentru că inhibă activitatea unei enzime implicate în acest proces. Caisele sunt bogate și în vitamina C, care întărește imunitatea și păzește organismul de viroze și infecții.

Îți asigură o digestie ușoară. Caisele au un conținut ridicat de fibre, esențiale pentru un proces digestiv fără probleme. Datorită acestora, tranzitul intestinal este bun și fără tulburări digestive. Caisele sunt recomandate și celor care suferă de constipație, pentru că au un efect ușor laxativ. Fructele mai conțin fibre solubile, care ajută la descompunerea acizilor grași.

Îți mențin inima sănătoasă. Proprietățile benefice ale substanțelor din caise sunt bune și pentru inimă, pentru că reglează conținutul de colesterol în sânge. Totodată, un consum regulat de astfel de fructe contribuie la normalizarea ritmului cardiac și apără sistemul cardiovascular de o mulțime de afecțiuni, printre care atacul cerebral, infarctul și ateroscleroza (afecțiune caracterizată prin întărirea și îngustarea arterelor).

Apricots (1)Îți fac pielea strălucitoare. Conținutul ridicat de vitamina A din caise este foarte bun pentru piele, menținând-o tânără, elastică și strălucitoare. Caisele pot fi incluse într-un tratament naturist pentru diferite boli dermatologice sau iritații precum eczema și pruritul.

De mare ajutor în curele de slăbire. Sunt dulci și aromate, fiind un desert excelent pentru cei care vor să scape de kilogramele în plus. Caisele conțin puține calorii, dar sunt sățioase, motiv pentru care le puteți consuma zilnic,  fără să vă faceți griji pentru siluetă.

Sursa: whfoods.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *