13 October 2024
mun. Chișinău

Frica și nesiguranța, printre stările care ne provoacă boli fizice

De cele mai multe ori, nu dăm importanță cuvenită unei suferințe sufletești, o ignorăm și credem că această stare nu se poate transforma într-o boală fizică. Greșit, susțin psihologii. Frica, furia, nesiguranța, rușinea, dar și incapacitatea de a ierta sunt considerate de specialiști stările emoționale și sentimentele care ne pot provoca de multe ori boli fizice. Cel mai des, din cauza acumulării acestor emoții și menținerii agitației mintale, oamenii ajung să sufere de anxietate, atacuri de panică și depresie. Gravitatea maladiei depinde de natura emoției, intensitatea ei și perioada în care a fost înmagazinată. Suferințele sufletești pot fi tratate cu ajutorul medicamentelor, care pentru o perioadă va ajuta la stoparea descărcării emoțiilor, și psihoterapia. Potrivit specialiștilor, există cinci stări emoționale și sentimente dăunătoare sănătății.

Frica, acea stare de neliniște și de tulburare, cauzată de un pericol real sau imaginar. Persoanele care simt frica sunt tensionate, lipsite de curaj și, deseori, nu se pot baza pe nimeni și nimic. Această stare poate provoca un disconfort la nivelul stomacului, rinichilor și la nivelul gâtului, care ulterior se poate transforma în maladie.

Incapacitatea de a ierta este o stare care se manifestă cel mai des la persoanele care nu înțeleg că oamenii sunt ființe supuse greșelilor. Mulți consideră că dacă ar ierta persoana care i-a făcut vreun rău ar accepta și ar încuraja un comportament defectuos sau că răul produs nu se mai poate repara. Nu este însă o abordare corectă. Dacă vom avea capacitatea să-l iertăm pe cel ce a greșit ne vom asigura o liniște interioară personală, care ne va elibera mintea de imaginea „răufăcătorului” și ne va face să ne bucurăm de viață în continuare făcând lucruri noi. Neiertarea slăbește sistemul imunitar și afectează inima.

Furia, acea stare de iritare și violență, apărută spontan și provocată adesea de un sentiment de neputință de a mai schimba ceva sau de a accepta o situație de viață. Persoanele furioase se simt invadate de ceva sau cineva, se opun anumitor constrângeri venite de la o persoană li se amestecă gândurile și devin confuze. Fizic, furia se manifestă adesea la nivelul ficatului, picioarelor, stomacului și spatelui.

Nesiguranța apare atunci când ne pierdem încrederea în capacitățile noastre. Persoanele nesigure pun totul sub semnul întrebării, rămân în tipare vechi de comportament și gândire și cu o capacitate scăzută de discernământ. Deseori, ei caută confirmări de la ceilalți pentru fiecare pas pe care-l fac. Nesiguranța se manifestă la nivelul stomacului, genunchilor, gleznelor, coloanei vertebrale, umerilor, gâtului.

Rușinea este sentimentul de jenă provocat de un insucces sau greșeală. Starea este declanșată de credința că părerea celorlalți este decisivă pentru a fi validat ca om în toate aspectele vieții. Cei care trăiesc sentimente de rușine simt că ceilalți îi judecă, că nu sunt suficient de buni, puternici, inteligenți și informați. Prin această atitudine ei pun, pur și simplu, puterea lor interioară în mâinile celorlalți. Rușinea afectează pielea, stomacul, picioarele sau coloana vertebrală.

Sursawww.lauramariacojocaru.ro

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *