4 December 2024
mun. Chișinău

Grădinițele din sectorul Ciocana au aplicat noile meniuri sănătoase

 

Doar grădinițele din sectorul Ciocana al Capitalei au implementat noile meniuri, care sunt mai sănătoase. Celelalte S/W Ver: 85.83.E7Pinstituții preșcolare, cu mici excepții, se opun regulamentului, elaborat pe parcursul mai multor luni de Ministerul Sănătății, experți ai Organizației Mondiale a Sănătății, medici și părinți. Motivul invocat de manageri este că nu pot face față costurilor mari ale  meniurilor. Reprezentanții Centrului Municipal de Sănătate Publică și ai Direcției Educație a municipiului consideră eronate aceste afirmații.

Este adevărat faptul că alimentația pregătită conform noilor recomandări este mai costisitoare. Dar este vorba de o diferență de preț, care variază în funcție de specificul instituției preșcolare între trei și cinci lei pentru un meniu. Chiar și în aceste condiții, susțin specialiștii, pot fi pregătite bucate sănătoase. Faptul că acest lucru este posibil a fost deja demonstrat de grădinițele din sectorul Ciocana.

Grădinița numărul 30 a aplicat noul meniu încă până la intrarea în vigoare a regulamentului. Administrația a reevaluat sursele financiare disponibile și a raționalizat procesul de pregătire a bucatelor. Ca urmare, s-a reușit cumpărarea mai multor fructe și legume, conopidă, broccoli și varză roșie.

received_1706496436341496Din conopidă facem budincă. Se prepară la cuptor. Copiilor le place. De asemenea, servim copiii cu pârjoale din carne de vită. Este un produs, de asemenea, nou pentru noi. Pârjoalele de vită sunt puse pe masa celor mici luni, în loc de ouă. Nu reușim să acoperim norma necesară de pește și carne. De exemplu, în loc de 100 de grame, le dăm copiilor 80 de grame. Dar necesarul de substanțe nutritive, care se conțin în aceste alimente, este compensat de alte produse. Nu le oferim încă semințe și uleiurile recomandate, pentru că sunt costisitoare. Dar aceasta nu ne împiedică să le oferim preșcolarilor o alimentație sănătoasă”, a spus pentru emedicina.md Iulia Rotaru, directoarea grădiniței numărul 30 din Capitală.

În celelalte instituții preșcolare din sectorul Ciocana, noul meniu a fost aplicat imediat ce a intrat în vigoare, la începutul lunii septembrie. Centrul Municipal de Sănătate Publică apreciază eforturile depuse de managerii acestor grădinițe pentru a alimenta sănătos copiii, în condițiile în care din bugetul de stat încă nu au fost alocate surse suplimentare pentru hrana preșcolarilor.

Sunt bravo. Sunt vizibile schimbările, chiar dacă meniul nu a fost aplicat 100%. Nu au încă posibilitatea de a include semințele în alimentație, în schimb au exclus alimentele interzise. Totodată, pregătesc bucatele la aburi și prin fierbere, așa cum cere regulamentul. Au un meniu variat, combinat cu multe fructe și legume de sezon”, a declarat pentru e-medicină.md Luminița Suveică, medicul-șef al Centrului Municipal de Sănătate Publică.

De implementarea noului meniu se pregătesc și instituțiile preșcolare din sectorul Botanica. Condiții bune, în acest scop, au fost create la grădinița „Pas cu Pas”. Cu suportul financiar al Direcției Educație Botanica și a părinților a fost renovată cantina și achiziționat o parte din utilajul necesar pentru pregătirea alimentației sănătoase. „Pas cu Pas” este una dintre cele patru grădinițe din municipiul Chișinău care are un cuptor pentru pregătirea bucatelor la aburi, așa cum prevede regulamentul Ministerului Sănătății. Utilajul a costat instituția în jur de 80 de mii de lei.

Nu am reușit integral să implementăm meniul. Nu putem face, deocamdată supele creme. E nevoie de un aparat pentru pregătirea acestora și instruirea bucătarilor. În condiții de casă toți fac, dar aici e necesar de a pregăti conform rigorilor Ministerului Sănătății. Dar le oferim copiilor multe fructe și legume de sezon, supe și salate din conopidă și broccoli, respectăm rația de carne și pește”.

Conform estimărilor Centrului de Sănătate Publică din Chișinău, aparate pentru pregătirea supelor creme nu există încă în nicio grădiniță municipală. Costul unui astfel de aparat este de peste 40 de mii de lei, investiții prea mari pentru bugetele mici ale instituțiilor preșcolare.

received_1706496579674815Avem nevoie de șase milioane de lei pentru a cumpăra cuptoare cu aburi și aparate pentru supele creme, în grădinițele din sectorul Botanica. Nu avem aceste posibilități, dar încercăm să ne descurcăm cu tehnologiile existente. De exemplu, pentru pregătirea la aburi a bucatelor din pește și carne folosim rolele, unde adăugăm apă. De asemenea, prețul noului meniu ajunge până la 28 de lei. Nu putem acoperi, deocamdată, diferența de preț. Aceasta însă nu înseamnă că nu putem să-i alimentăm sănătos pe copii. Am exclus produsele interzise și învățăm bucătarii să gătească rațional. Ministrul Educației și Ministerul Finanțelor încearcă să găsească sursele necesare pentru acoperirea diferenței de preț, dintre meniul vechi și cel nou”, a explicat Anatol Ivanu, șef-adjunct al Direcției Educație a municipiului Chișinău.

Specialiștii afirmă însă că investițiile în noul meniu vor fi zădarnice, dacă părinții vor continua să-și alimenteze copiii nesănătos.

Sondajul pe care l-am realizat printre copii arată că peste 60 la sută dintre ei mănâncă acasă mezeluri, în special crenvurști, pizza, cartofi prăjiți, aripioare prăjite. Evident că fiind obișnuiți cu un asemenea meniu vor refuza să mănânce mâncare pregătită la aburi, supe creme și legume”, a precizat Anatol Ivanu.

Unii manageri ai grădinițelor confirmă aceste afirmații. Potrivit Iuliei Rotaru, directoarei grădiniței numărul 30, lunea mulți copiii revin la grădiniță cu pancreatite și gastrite, ceea ce denotă că în weekend au consumat alimente nesănătoase.

Nutriționiștii afirmă că mâncarea gătită la aburi este cea mai sănătoasă, mai ales pentru copii.

Această tehnologie de preparare permite păstrarea vitaminelor si microelementelor necesare pentru dezvoltarea armonioasă fizică și psihică a copiilor. În acest mod nu se creează substanțe cancerigene,  așa cum se întâmplă în procesul de prăjire. În plus, carnea și peștele, preparată în acest mod conține mai puține grăsimi”, a declarat pentru emedicina.md medicul Victoria Babițchi.

Potrivit Centrului Național de Sănătate Publică, cei mai mulți copii din grădinițe suferă de afecțiuni gastrointestinale, din cauza alimentației nesănătoase. Crește și numărul preșcolarilor spitalizați la Institutul Mamei și Copilului cu astfel de afecțiuni, afirmă medicii. Anual, în secția de gastroenterologie a acestei instituții sunt internați peste 1600 de minori.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *