27 July 2024
mun. Chișinău

Incendiu într-o sală de operații dintr-un spital din Capitală

Momente de panică la Spitalul Clinic al Ministerului Sănătății din Capitală. O sală de operație a fost cuprinsă de fum, în această după-amiază, după ce un aparat pentru sterilizarea instrumentelor chirurgicale a explodat. Din fericire, în momentul deflagrației, în încăpere nu se afla nimeni, ultima operație încheindu-se cu două ore mai devreme.

Potrivit informațiilor oferite de reprezentanții Serviciului Situațiilor Excepționale, incendiul a izbucnit la etajul doi al spitalului, în secția chirurgie. La fața locului s-au deplasat trei echipaje de pompieri.

Salvatorii au reușit localizarea incendiului în mai puțin de 20 de minute, iar mai multe persoane au fost evacuate de urgență din spital. În urma incendiului, a fost afectată o suprafață de 50 de metri pătrați din încăperea unde a fost stabilit focarul.

Deocamdată nu au fost evaluate pagubele, iar sala de operație va avea nevoie de reparație capitală, susțin reprezentanții spitalului.

Și ministrul Sănătății a reacționat la acest incident. Potrivit Ruxandei Glavan, pagubele produse nu sunt atât de mari. Totuși, cel mai important este că nimeni nu a avut de suferit. “Am fost informată prompt despre incendiul de la Spitalul Clinic al Ministerului Sănătății. Totodată, mi s-a comunicat că pompierii au intervenit rapid, astfel că focul a fost stins în câteva minute. A fost afectată o suprafață de circa 50 de metri pătrați. Cel mai important însă este faptul că nu s-au înregistrat victime”, a declarat pentru e-medicina ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *