27 July 2024
mun. Chișinău

Interzicerea fumatului în locuri publice continuă să aducă beneficii. Află care sunt acestea

Legea care interzice fumatul în locurile publice a contribuit la îmbunătățirea stării de sănătate a populației. Concluzia aparține Centrului Național de Sănătate Publică, care a evaluat numărul bolnavilor cronici, examinați în cadrul spitalelor republicane înainte și după aplicarea interdicției. Specialiștii au constatat că, după 31 mai 2016, când a fost interzis fumatul în stradă și în localuri, cu 10 la sută mai puțini pacienți au solicitat asistență medicală.

Studiul Centrului Național de Sănătate Publică arată că 8515 bolnavi cronici s-au adresat după ajutor medical în cadrul spitalelor republicane, în decursul lunilor iunie-decembrie 2015. În aceeași perioadă a anului 2016, după interzicerea fumatului în locuri publice, numărul solicitărilor a scăzut până la 7692.

Cel mai mult s-a redus rata adresărilor la spitalele republicane printre bolnavii cardiaci și bronșite cronice. Astfel, la ajutorul medicilor au apelat cu peste 400 de pacienți cu cardiopatie ischemică mai puțini, după aplicarea interdicției. În același timp, numărul bolnavilor de bronșite cronice, care s-a adresat după ajutor medical în spitalele republicane, s-a redus cu 300.

Concomitent cu interzicerea fumatului în stradă și în localuri, la Dispensarul Republican de Narcologie a fost instituită linia verde anti-fumat. În decursul unui an, 215 fumători au beneficiat de consiliere psihologică la numărul de telefon 0 800 10001. Totodată, 106 dintre ei au urmat tratament medicamentos și au renunțat la fumat.

Potrivit Ministerului Sănătății, anual, aproximativ 6000 dintre moldoveni mor din cauza maladiilor provocate de fumat. Peste 60 la sută dintre ei decedează până la vârsta de pensionare. Cel mai frecvent fumătorii dezvoltă boli cardiovasculare, afecțiuni respiratorii obstructive cronice, diabet, cancer pulmonar și hepatic, precum și ciroze.

Din cauza consumului de tutun, bugetul țării noastre este prejudiciat în fiecare an cu aproximativ două milioane de lei. Este vorba despre pierderi economice cauzate de decesele premature,  tratamentul maladiilor provocate de fumat, cheltuielile pentru achitarea pensiei de invaliditate. Prejudiciul economic depășește veniturile  statului acumulate în urma comercializării produselor de tutun.

În Republica Moldova fumează 48,5 la sută dintre bărbați și 8,2 la sută femei. Viciul este răspândit printre minori cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani. Potrivit celor mai recente studii, peste 10 la sută dintre aceștia sunt fumători.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *