4 December 2024
mun. Chișinău

Ruxanda Glavan: Funcțiile vin și pleacă, important este ceea ce lași în urmă

Decizia de demitere din funcția de ministru al Sănătății era una evidentă, în contextul reformei Guvernului. Am mai spus-o și repet: Nu mă țin de funcții, pentru că acestea vin și pleacă. Important este ceea ce lași în urmă. Aceasta este reacția Ruxandei Glavan, după ce a fost demisă prin decretul președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, la solicitarea premierului Pavel Filip.

Într-o postare pe pagina sa de facebook,  Ruxanda Glavan a scris că, în perioada iulie 2015 și până în iulie 2017, cât a deținut funcția de ministru al Sănătății a acționat doar în interesul lucrătorilor medicali și cetățenilor și a depus eforturi alături de colegii săi pentru a îmbunătăți situația din sistemul medical. „De asemenea, mă bucur că am reușit să le dăm bătăi de cap unor grupuri de interese care confundau bugetul public cu banii din buzunarele proprii. Și cel mai important – sunt mândră că am reușit să intervin în situații concrete pentru salva vieți puse în pericol de factori neprietenoși pacientului. Recunosc, au mai rămas multe de făcut în sănătate, dar până la urmă îmbunătățirea sistemului este un proces continuu. De asemenea, plec mândră de faptul că în toată această perioadă am reușit promovarea unor politici în interesul pacienților și am menținut un dialog eficient cu lumea medicală. Îmi pun toată speranța că echipele succesoare vor duce la bun sfârșit lucrurile bune pe care le-am început atât eu, cât și colegii mei”, a mai scris Ruxanda Glavan.


Totodată, fostul ministru al Sănătății a venit cu exemple concrete despre realizările pe care le-a înregistrat împreună cu ai săi colegi. „Am preluat conducerea Ministerului Sănătății într-o perioadă extrem de dificilă pentru sistemul de sănătate și pacienți. În octombrie 2015, spitalele republicane aveau datorii de 367 418,9 mii lei, în creștere 10 la sută, față de anul 2014. Aproape 44 la sută reprezentau restanțele față de agenții economici, iar 14,9 la sută – pentru plata salariilor. În câteva luni, Ministerul Sănătății a reușit să reducă semnificativ aceste datorii.”

În același timp, Ruxanda Glavan s-a referit la lista medicamentelor compensate, care a fost extinsă, majorarea salariilor angajaților din instituțiile medicale publice și la crearea Centrului pentru Achiziții Centralizate în Sănătate care a permis de a organiza eficient și transparent procesul de achiziții publice în sistemul de sănătate. Ca urmare, s-a reușit să se facă economii de aproape 170 de milioane de lei.

O altă realizare a ministerului Sănătății, condus de Glavan, se referă la cuplurile infertile care dețin poliță de asigurare medicală, care, în premieră, pot efectua gratuit o procedură de fertilizare in vitro pe banii statului.

În data de 21 iulie, Parlamentul a aprobat proiectul de lege privind noua structură a Guvernului, care prevede reducerea numărului de ministere de la 16 la nouă, iar Ministerul Sănătății a fost comasat cu ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Astfel, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale va fi condus de Stela Grigoraș.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *