23 November 2024
mun. Chișinău

Nu mai arunca semințele de pepene roșu


watermelonsxPepenele roșu hidratează foarte bine organismul, curăță natural rinichii, este bun în curele de detoxificare și îți satisface pofta de dulce. Este bine de știut însă faptul că nu doar pulpa pepenelui este benefică, ci și semințele acestuia pe care, de obicei, obișnuim să le aruncăm. Unii părinți le interzic copiilor să înghită semințele spunându-le, mai în glumă, mai în serios, că dacă acestea vor ajunge în stomac, atunci le va crește un „harbuz” în burtă. În realitate însă acestea sunt inofensive și chiar bune pentru sănătate.

Aceste semințe mici conțin o doză importantă de minerale. În patru grame de sâmburi sunt 21 de mg de magneziu, în timp ce doza zilnică recomandată este de 400 de mg. Magneziul este necesar pentru inimă, digestie și mușchi. Aduce beneficii asupra sistemului nervos, având un efect calmant. Este important și pentru sănătatea oaselor.

watermelon-seeds (1)O mână de semințe de pepene roșu conține cam 0,3 mg de fier. Nu pare mult, dar dacă e să ne gândim că medicii ne recomandă să consumăm zilnic aproximativ 18 mg de fier, atunci ne dăm seama că este o doză destul de importantă. Fierul este un component important al hemoglobinei, având un rol esențial în transportarea oxigenului în sânge. De asemenea, ajută la transformarea caloriilor în energie.

Un alt element important conținut în acești sâmburi este acidul folic sau vitamina B9. Acesta este necesar pentru creier și, în special, viitoarelor mămici, deoarece  este esențial pentru dezvoltarea normală a fătului.

Semințele de pepene sunt bogate în acizi grași mononesaturați și polinesaturați, care sunt buni pentru protejarea inimii și întregului sistem cardiovascular, reducând nivelul colesterolului „rău” din organism.

o-WATERMELON-facebookPentru a putea beneficia de proprietățile acestor semințe, puteți pur și simplu să nu le mai alegeți atunci când mâncați pepene roșu. O altă variantă este să le folosiți drept gustare: după ce le uscați, puteți să le prăjiți puțin. De asemenea, pot fi prăjite cu puțină sare și ulei de măsline sau cu puțin zahăr pudră și scorțișoară. Această variantă este mai puțin sănătoasă, pentru că unele beneficii se pot pierde în procesul de prelucrare termică. Probabil, modalitatea optimă de a le consuma este de a le lăsa la încolțit. Fiind germinate, acestea sunt mai bogate în elemente nutritive și, în procesul de încolțire, sunt eliminate componentele care sunt dificil de absorbit de organism. Odată germinate, le puteți adăuga în salate sau în orice bucate.

Sursa:

  • huffingtonpost.com
  • whataboutwatermelon.com
  • healthline.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *